BenQ raportează o creştere a vânzărilor cu 40%

Autor: Razvan Craciun 12.04.2011

Vânzările BenQ România, reprezentanţă a producătorului taiwanez de echipamente IT, au crescut anul trecut cu 40%, la şapte milioane de euro, datorită noilor produse lansate şi revenirii pieţei locale de IT.

"Am reuşit această creştere prin dezvoltarea şi promovarea de noi tehnologii pentru a relansa cererea şi printr-o strategie adaptată fiecărei categorii de produse în parte. Astfel, la sfârşitul anului 2010 am înregistrat un plus de 40% al vânzărilor companiei pe piaţa locală", a declarat marţi Dragoş Salamac, directorul companiei.

BenQ a înregistrat rezultate în creştere pe toate grupele de produse reprezentate pe piaţa locală.

Astfel, vânzările de monitoare LCD, principala linie de business, cu o pondere de 55% în vânzări, au crescut cu 26%, la 30.000 de unităţi, şi cu 30% valoric faţă de 2009, în contextul unei scăderi a pieţei cu 11%.

"BenQ a avut la finalul lui 2010 o cotă de piaţă de 8,33% pe această categorie. Pentru 2011 vrem să ajungem la o cotă de 10%", a precizat directorul .

De asemenea, BenQ a avut o evoluţie mai bună decât ritmul de creştere al pieţei locale şi în zona de proiectoare, unde a avut o cotă de 37,1%. "Vânzările de proiectoare s-au majorat cantitativ cu 106%, în contextul în care piaţa a urcat cu 38%".

Pentru camerele foto compacte, compania a raportat, de asemenea, o majorare a volumului cu 37%.

Oficialul BenQ a subliniat că în 2010 comportamentul de consum a fost caracterizat de schimbări interesante. "Pentru segmentul de monitoare LCD, creşterea de anul trecut s-a bazat şi pe o orientare din ce în ce mai clară a cumpărătorilor către produsele bazate pe tehnologie LED, produse având caracteristici tehnice superioare modelelor LCD anterioare, o durată de viaţă mai mare şi un consum de energie redus", a afirmat directorul reprezentanţei din România a BenQ.

Pentru 2011, BenQ are ca obiectiv consolidarea poziţiei pe piaţa locală de tehnologie, ţintind vânzări mai mari cu 25-30%. Obiectivele pentru 2011 sunt majorarea cu 10-15% pe segmentul monitoarelor LCD, cu 20-25% pe cel al proiectoarelor şi un avans de 10-15% pentru camerele foto digitale compacte.

"În primul trimestru din 2011 am avut parte de o evoluţie bună. Zona de monitoare LCD a rămas la nivelul din aceeaşi perioadă a anului 2010, cea de proiectoare este în creştere, iar zona de camere foto compacte a adus evoluţii similare celor înregistrate în primul trimestru al anului trecut", a afirmat reprezentantul BenQ. El a subliniat că momentul actual este propice cumpărării de produse IT&C, începutul celui de-al doilea trimestru fiind caracterizat de preţuri accesibile, în condiţiile lichidărilor de stocuri şi ale ofertelor speciale, dar şi ale unui curs leu/euro mic.

"În plus, din cauza problemelor din Japonia, putem să ne aşteptăm ca în a doua jumătate a anului la o cerere neacoperită pe anumite componente şi materii prime, care vor avea probabil efecte în preţul produselor lansate în acea perioadă", a mai spus Salamac.

Firma este prezentă în România din 2002, prin intermediul partenerilor de distribuţie.