Acţiunile SIF Moldova, printre cele mai performante plasamente pentru un fond al gigantului BlackRock

Autor: Roxana Pricop 12.04.2011

Fondul de investiţii BlackRock Frontiers, administrat de cel mai mare manager de bani din lume, a intrat în acţionariatul SIF Moldova (SIF2) după ce recent a raportat Fondul Proprietatea (FP) drept primul plasament pe piaţa locală de capital.

Fondul de investiţii BlackRock Frontiers, specializat în plasamente pe pieţele de frontieră, este listat la bursa de la Londra şi dispune de active totale de 88,9 milioane de lire (100,5 mil. euro). Administratorul fondului este gigantul american BlackRock, companie ce gestionează active de 3.500 mld. dolari (2.500 mld. euro).

Potrivit celui mai recent raport al structurii portofoliului, fondul avea investite 5,2% din active în România la finele lunii martie. Cele mai ridicate expuneri sunt pe pieţele din Qatar şi Nigeria (peste 10% din active). Fondul avea cea mai ridicată expunere pe sectorul financiar (peste 25% din active), urmat de industrie cu 21,3% din active şi energie cu 15,3%.

"Creşterea expunerii pe România şi pe Arabia Saudită alături de reducerea expunerii pe Kuweit, Argentina şi Kenya au contribuit puternic la performanţa înregistrată de fond", scriu administratorii fondului în raportul emis pe bursa de la Londra.

În luna martie, fondul a înregistrat un randament de 2,1% calculat în dolari.

Titlurile SIF Moldova (SIF2) se situează în topul celor mai performante acţiuni din portofoliul fondului de investiţii BlackRock Frontiers în luna martie, alături de acţiunile a două mari companii arabe de energie şi construcţi­i-Qatar Electricity and Water şi Arabtec. În martie, acţiunile SIF Moldova s-au apreciat cu peste 10% în lei, avans susţinut de "îmbu­nătăţirea perspectivelor macroeconomice şi de discuţiile privind vânzarea pachetului de acţiuni deţinut la BCR", potrivit administratorilor BlackRock.

Fondul BlackRock Frontiers a fost înfiinţat la finalul anului trecut şi este condus de Sam Vecht, responsabil de investiţiile BlackRock în Europa emergentă, Orientul Mijlociu şi Africa.

Într-un raport anterior, Sam Vecht scria că "listarea Fondului Proprietatea, în prezent cea mai mare acţiune tranzacţionată pe bursa românească, a crescut atenţia investitorilor faţă de o piaţă ignorată în ultimii doi ani şi care în prezent se tranzacţionează la multipli foarte coborâţi". Administratorul nu detaliază decât cele mai mari zece deţineri ale fondului de investiţii BlackRock, nefăcând astfel publică valoarea deţinerii la Fondul Proprietatea (FP).

Pe bursa de la Bucureşti, acţiunile FP au avut o evoluţie relativ modestă, evoluând într-un interval de preţ ce nu a depăşit 0,6 lei/titlu, spre deosebire de acţiunile SIF Moldova care s-au apreciat puternic în contextul propunerii de dividend şi al unor modificări în actul constitutiv ce ar putea elimina restricţiile de deţi­nere. În prezent, investiţia în SIF-uri este limitată la 1% din capital.