Comelf Bistriţa şi-a bugetat un profit de 1,7 mil. euro

Autor: Andrei Chirileasa 13.04.2011

Producătorul de echipamente pentru protecţia mediului şi pentru construcţii Comelf Bistriţa (CMF), controlat de grupul Uzinsider Bucureşti, şi-a bugetat pentru acest an un profit brut de 1,7 mil. euro, de peste opt ori mai mare decât anul trecut, potrivit unui raport transmis Bursei. Compania mizează pe venituri totale de 33 mil. euro, în creştere cu 19% faţă de nivelul de anul trecut de 27,7 mil. euro.

"În vederea eliminării influenţelor variaţiei de curs valutar, urmărirea bugetului se va realiza în euro", se mai arată în raport. Acţionarii companiei au mai aprobat contractarea de credite de 5 mil. euro pentru finanţarea activităţii curente şi investiţii şi a unor scrisori de garanţie de 3,6 mil. euro. De asemenea, compania intenţionează să atragă fonduri europene în valoare de 6 mil. euro pentru retehnologizarea fluxurilor de fabricaţie. Acţiunile Comelf sunt cotate în prezent la 2,1 lei, capitalizarea companiei fiind de 49 mil. lei (12 mil. euro).