Primul târg de carte organizat într-un mall. Cum şi-au adaptat editurile ofertele: “2+1 gratis” sau cumperi cărţi şi ai reduceri la vase emailate

Autor: Gabriela Stefan 16.04.2011

Iubitorii de carte şi iubitorii de mall sau iubitorii şi de carte şi de mall au ce face în acest week-end în Bucureşti. La AFI Palace Cotroceni s-a deschis vineri primul târg de carte urban, care poate fi vizitat până duminică inclusiv. Mulţi se vor gândi, poate, că amplasamentul, un mall, nu este cea mai potrivită pentru un târg de carte. Organizatorii au mizat însă tocmai pe acest lucru, insistând pe ideea unui spaţiu social alternativ. Poţi să faci shopping, să joci popice, să bei o cafea cu prietenii, dar şi să răsfoieşti sau să cumperi o carte. Aceasta este ideea centrală a primei ediţii a Târgului de carte urban "BookLand".

Strategii de supermarket aplicate de edituri

Odată intrate în mall, editurile au încercat să-şi adapteze ofertele la specificul acestuia. Astfel, pe lângă reducerile clasice - 20, 25, 30 la sută din preţul de catalog - ţi se propun şi alte discount-uri. Spre exemplu, la Polirom, dacă cumperi o anumită carte, "Incursiune în medicina naturistă", beneficiezi de un discount de 20 de lei "la achiziţia oricăror vase emailate VES în valoare de minim 100 lei". Sigur, vasele nu sunt expuse alături de cărţi, dar la standul editurii sunt fluturaşe în care ţi se spune unde găseşti şi standul celor care vând vasele emailate. Aşadar, un fel de barter între bibliotecă şi bucătărie.
O altă inovaţie în materie de discounturi este, de fapt, o preluare a unei practici aparţinând unui lanţ de magazine care comercializează îmbrăcăminte. Este vorba de OFERTA OREI. Practic, la fiecare interval orar, câte un titlu este scos la reducere, aceasta mergând până la 50 la sută. Metoda este adoptată de mai multe edituri. Citiţi mai mult despre primul târg de carte organizat într-un mall pe www.gandul.info