Cât mai costă un ARO în era lui Duster?

Autor: Bogdan Alecu 17.04.2011

ARO, "legenda" autohtonă a maşinilor de teren, este una dintre mărcile cu cea mai mică devalorizare în timp, potrivit site-urilor specializate în comerţul cu maşini second-hand. Cu toate că de aproape opt ani la uzina din Câmpulung Muscel nu s-a mai asamblat niciun model ARO nou, preţul acestora la mâna a doua nu a fost influenţat deloc într-un sens negativ, ci mai mult, gradul de exclusivism al maşinilor a crescut şi implicit şi preţul maşinilor încă în funcţiune.

Spre exemplu, un ARO 243 din 2002, cu motor diesel Andoria produs la Braşov, de 2,5 litri costă 8.000 de euro, adică aproape cât un Duster de bază cu vechime sub un an. Cu toate că maşina nu dispune decât de închidere centralizată, servodirecţie şi proiectoare de ceaţă, performanţele în off-road legendare au dus ca acestea să nu-şi piardă mai deloc din valoare în timp.

În cazul în care se găseşte un model Aro cu motor diesel Toyota sau Peugeot, preţurile acestora pot urca chiar şi la peste 10-15.000 de euro, în condiţiile în care multe dintre acestea au fost realizate special pe comandă. Pe de altă parte, în cazul unui model "de serie", există şi maşini cu preţuri de aproximativ 1.000 de euro, dar fabricate înainte de 2000 şi în mare parte cu motoare româneşti fie diesel produse la Braşov, fie de la Dacia în cazul modelelor Aro 10.

Mai mult, Aro a devenit şi o marcă de colecţie, existând mulţi care au recondiţionat vechile IMS-uri (strămoşul Aro şi primele automobile produse în România după cel de-al Doilea Război Mondial) şi care acum sunt la vânzare cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de dotări şi starea tehnică.