Conducerea BVB, sub asediul acţionarilor

Autor: Andrei Chirileasa 17.04.2011

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat oficial că a primit săptămâna trecută solicitări din partea unor acţionari privind completarea ordinii de zi a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) cu propuneri privind reducerea capitalului social, prin înjumătăţirea valorii nominale de la 10 lei la 5 lei şi distribuirea sumelor rezultate către acţionari, şi privind alegerea Consiliului de Administraţie prin metoda votului cumulativ.

Solicitările sunt susţinute pe de o parte de fondurile de investiţii şi bănci, dar şi de unele firme de brokeraj locale. Odată introduse pe ordinea de zi, ele şi-ar putea găsi o susţinere puternică în rândul acţionarilor, iar dacă ar fi aprobate, ele ar putea duce la schimbări în Consiliul de Administraţie şi la o scădere a lichidităţilor pe care conducerea Bursei le are la dispoziţie.

Reprezentanţii Bursei de Valori au precizat că cererile vor fi verificate "sub aspectul îndeplinirii condiţi­ilor de fond şi formă cerute de legislaţia românească incidentă".

Consiliul de Administraţie al Bursei s-a întrunit vineri-seară pentru a discuta cererile primite de la acţionari, însă nu a anunţat nimic oficial, urmând ca raportarea să apară cel mai probabil astăzi, înainte de deschiderea şedinţei de tranzacţionare.

Membrii Consiliului Bursei nu au putut fi contactaţi pentru comentarii.