Un fond chinez cu active de 300 miliarde dolari caută oportunităţi de investiţii în Europa

Autor: Oncu Marius Gheorghe 18.04.2011

Un fond chinez de stat cu active de 300 de miliarde de dolari caută oportunităţi de investiţii în Europa, chiar dacă se aşteaptă că regiunea va fi cel mai puternic afectată de o încetinire a economiei mondiale anul următor, transmite Reuters citat de Mediafax.

Economia mondială va încetini puternic anul următor, sau chiar va intra în recesiune, în contextul în care unele state retrag măsurile de stimulare a creşterii, iar altele înăspresc politicile monetare, a afirmat preşedintele fondului China Investment Corp, Lou Jiwei.
Europa are cele mai pesimiste perspective între economiile avansate, în parte din cauza crizei datoriilor din zona euro, a adăugat el.

"Piaţa internă europeană nu-şi revine foarte repede, aşa că, probabil, economia este susţinută de cererea externă. Asta nu înseamnă că nu suntem dornici să investim în Europa. Căutăm oportunităţi în regiune", a spus Lou.

Anumite cadre instituţionale din Europa oferă posibilităţi mai atractive decât în alte state.

"De exemplu, în probleme de infrastructură, modelul de parteneriat public-privat din Europa este mult mai bun decât cel din SUA", a afirmat el.

Preşedintele China Investment Corp se aşteaptă ca economiile avansate să-şi retragă programele de susţinere a creşterii în ultimul trimestru al anului, cu impact negativ la nivel mondial, în timp ce pieţele emergente vor înăspri politicile monetare şi vor permite aprecierea propriilor monede, determinând astfel o încetinire a avansul economic în statele respective.