Imagini româneşti neştiute în Biblioteca Regală Suedeză/ de Adrian-Silvan Ionescu

Recent a fost adusă la cunoştinţa publicului din Suedia şi România depistarea unei frumoase colecţii de imagini ale însemnatului pionier român al fotografiei, Carol Pop de Szathmari (1812-1887). Descoperirea nu este tocmai nouă: acum 25 de ani, Dan Shafran - actualul director al Institutlui Cultural Român din Stockholm -, angajat ca bibliotecar la Bibiloteca Regală (Kungl. Biblioteket), a găsit, la cota 182 E 22, sub eticheta "Privelişti româneşti", o mapă de culoare roşie, care conţinea 30 de fotografii cu monumente şi peisaje din ţară.

Prinţul Eugen-Napoleon-Nicolas, duce de Nericie, era fiul cel mic al regelui Oscar II şi al reginei Sofia - mătuşă a reginei Elisabeta a României - şi frate al regelui Gustav V (1858-1950). Împrejurările în care a ajuns acest valoros portofoliu în posesia pasionatului prinţ suedez nu se cunosc. Sunt doar supoziţii privind un posibil cadou făcut de regele Carol I oaspeţilor săi, regele Oscar şi regina Sofia, când i-a avut în vizită la Castelul Peleş.

Şederea lor acolo a lăsat şi o amintire amuzantă, deşi nu tocmai plăcută pentru suveranii suedezi: într-o seară, târziu după cină, pe când se plimbau prin galeriile castelului şi admirau tablourile din colecţia regală fără a cunoaşte regulile de fier impuse de sobrul monarh al României, s-au pomenit, pe neaşteptate, în beznă. La orele 23.00, pentru ca toţi locatarii - fie ei de sânge regal, fie personal de serviciu - să beneficieze de orele necesare de somn şi să nu-şi piardă noaptea cu futilităţi, regele obişnuia să întrerupă curentul electric în întregul edificiu din propria-i cameră, unde se afla comutatorul. Oaspeţii suedezi au petrecut o noapte mizerabilă, întinşi pe banchetele reci, de marmură, în imposibilitate de a-şi găsi camerele.

Timpul a trecut şi, luat cu alte treburi, descoperitorul şi-a uitat descoperirea. Cu un an în urmă, în 2010, istoricul de artă Alexandru Baboş, care îşi pregătea teza de doctorat, a dat peste aceleaşi imagini pe când îşi completa documentaţia academică. Atunci s-a născut ideea organizării unei expoziţii ce a fost deschisă - sub titlul "Carol Popp de Szathmari - en fotopionjär i Kungl. Bibliotekets samlingar"- pe 4 aprilie 2011, în frumoasele saloane ale Institutului Cultural Român din Stockholm. Cunoscându-mi-se contribuţiile legate de opera fotografică a lui Szathmari, am fost invitat să văd lucrările, să le încadrez în perioada de creaţie a autorului şi să conferenţiez despre activitatea sa în lumea artelor vizuale.

Cu ocazia deschiderii expoziţiei a avut loc o masă rotundă la care au luat cuvântul prof. dr. Mircea Iliescu, dr. Anna Dahlgren, cercetător la Nordiska Museet, Leif Wigh, istoric al fotografiei, şi semnatarul acestor rânduri. Mircea Iliescu, reputat medievist, şi-a ţinut prelegerea în suedeză şi a menţionat contribuţia lui Szathmari la cunoaşterea, în ţară şi în străinătate, a monumentelor medievale ale României prin albumele sau planşele disparate prezentate la expoziţii sau comercializate amatorilor. A urmat expunerea noastră, în engleză, însoţită de proiecţii. Opera lui Szathmari a fost plasată în contextul epocii, subliniindu-se contribuţiile sale la diversificarea limbajului plastic şi la evoluţia fotografiei de artă, ca şi la explorarea de noi genuri, precum fotografia de război şi etnofotografia. Am procedat şi la un studiu comparat al planşelor aflate în patrimoniul Bibliotecii Regale cu acelea din colecţiile româneşti.

Szathmari, din 1863 pictor şi fotograf al Curţii Domneşti a Principatelor Unite, apoi a celei Regale a României, a realizat mai multe albume în timpul lungii şi fructuoasei sale cariere. A început şi şi-a câştigat celebritatea cu cel în care adunase primele imagini de front şi chipuri de comandanţi din campania dunăreană cu care debutase Războiul Crimeii, imagini pe care le luase, în aprilie 1854, la Olteniţa şi Silistra, între liniile beligeranţilor ruşi şi otomani. A devenit chiar ţintă pentru tunarii turci care îl luaseră drept un spion care le cerceta poziţiile şi au deschis focul asupra sa, din fericire fără a-l nimeri.

Pentru această realizare care îl consacră drept prim fotoreporter de război, a fost primit în audienţe private şi prelungite de împăratul Napoleon III al Franţei şi de regina Victoria a Marii Britanii, care l-au acoperit cu laude şi l-au distins cu decoraţii. Albumul a fost remarcat, ca o piesă de mare valoare, la Expoziţia Universală de la Paris din 1855, la care autorul a participat ca expozant particular, fără afiliere la vreun pavilion naţional.

Un alt album, dar cu imagini de mici dimensiuni, tip carte de vizită, fusese dăruit, în 1863, principesei Elena Cuza. Pe pagina de titlu autorul aşternuse, în tuş şi acuarelă, titlul "Souvenir de la Roumanie". Tonalităţile folosite intenţionau să sugereze tricolorul naţional. Avea să urmeze un album în care adunase, în 1867, imagini document cu mitropolia Curtea de Argeş ce urma să fie restaurată - printr-o metodă radicală ce comporta demolarea până la temelii şi reconstrucţia - de arhitectul André Lecomte du Nouÿ.

În sfârşit, opera majoră a vieţii sale a fost monumentala lucrare din 1869 "România. Album alu M.S. Domnitorulu Carolu I", în care a strâns imagini cu lăcaşurile de cult cele mai însemnate din Bucureşti şi din Muntenia. "O ţară într-un album" îşi intitulase, foarte inspirat, cercetătoarea germană de origine română Karin Schuller-Procopovici studiul dedicat acestei impozante lucrări, pe care l-a publicat în volumul "Silber und Salz" editat, în 1989, la Köln, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la descoperirea fotografiei. Şi chiar aşa şi era: o ţară concentrată într-un singur album în care puteau fi admirate, pe planşe de dimensiuni apreciabile (30 x 36 cm), monumente, peisaje sălbatice şi tipuri umane în costume tradiţionale. Pentru a obţine imagini atât de mari trebuia să întrebuinţeze un aparat pe măsură, pentru că tehnica folosită era aceea a clişeului pe sticlă acoperit cu colodiu umed. Negativele erau copiate, prin contact, pe hârtie sensibilă, tratată cu albumină.

Cele 30 de fotografii expuse la Institutul Cultural Român reprezintă o selecţie din fondul mai mare care constituie albumul "România". Exemplarul aflat la Bibilioteca Academiei Române cuprinde peste 60 de planşe. Pentru mapa de la Stockholm au fost alese compoziţiile cu lăcaşuri de cult şi monumente de arhitectură şi au fost excluse peisajele naturale - precum Bucegii, Valea Prahovei, Matca (Cheile) Bistriţei, Dâmbovicioara - şi grupurile de ţărani în straie de sărbătoare. Szathmari închega o documentaţie sistematică luând mai întâi imagini de ansamblu ale complexului monastic, plasat în cadrul natural, apoi continua cu o focalizare asupra clădirii principale şi apoi trecea la detalii - pridvorul, uşa, sculpturile de pe ancadramentele ferestrelor, turlele, odoarele lăcaşului respectiv. Sunt surprinse şi nişte momente festive precum primirea prinţului domnitor Carol I la mănăstirile Nămăeşti, Cernica şi Pasărea - lipsesc primirile la Rucăr şi la Pietroşiţa care figurează în exemplarul de la Bucureşti. În aceste fotografii nu apare domnitorul şi suita lui ci doar monahii sau monahiile, ierarhii în odăjdii şi cu evenghelia în mână, câţiva săteni şi oficialităţile locale adunate pentru a-l întâmpina pe principe. În expoziţie nu figurează nici natura statică formată din odoarele mitropoliei de la Câmpulung. În schimb apar planşe care nu se află în albumul de la Biblioteca Academiei, provenind din alte portofolii ale maestrului bucureştean: bisericile Bucur şi Radu Vodă, Turnul Colţei, craniile domnitorilor Radu Vodă şi Mihai Viteazul de la Mănăstirea Dealul, biserica metropolitană din Curtea de Argeş în trei variante, provenind din albumul dedicat de Szathmari, în 1867, acelui edificiu.

Mai pot fi admirate pe simeze mănăstirile Cozia şi Hurez şi detalii cu pridvoarele acestora, Mănăstirea Bistriţa, Mănăstirea Sinaia prinsă dintr-un unghi plonjant, Turnul Bărăţiei şi Mitropolia din Câmpulung, precum şi crucea lui Matei Basarab din aceeaşi localitate, biserica Flămânda, ruinele palatului domnesc din Târgovişte, mănăstirile Peştera şi Cernica, Mitropolia din Bucureşti, bisericile Colţea, Antim şi Sf. Spiridon Nou. Ca şi în celelalte albume, fiecare imagine poartă legenda scrisă de mâna autorului, în tuş negru, cu litere de tipar. În plus, acestea sunt semnate, în dreapta jos, tot cu caractere de tipar, C. Szathmari.

Încă din timpul vieţii, Szathmari a fost o personalitate marcantă, de talie internaţională. Ernest Lacan, unul dintre primii cronicari ai fotografiei şi principal semnatar al articolelor revistei "La Lumière" - organul de presă al Societăţii Franceze de Fotografie -, îi recunoscuse meritul de prim reporter de război şi-i consacrase un întreg capitol în lucrarea sa "Esquisses photographiques. À propos de l'Exposition Universelle et de la Guerre d'Orient" (Paris, 1856). În 1864 Szathmari era primit ca membru în Société Française de Photographie,unde deja expusese din 1859, iar în 1870 devenea membru în organizaţia similară din Viena.

După expunerea noastră a urmat dialogul cu ceilalţi invitaţi, moderat de cercetătoarea Anna Dahlgren. Ea a mărturisit că nu a găsit altă documentaţie în limba engleză despre Szathmari decât un studiu al nostru publicat în 2009 în revista "Centropa". Vorbitoarea a făcut comparaţie între această mapă a maestrului român şi cele câteva volume din impozanta "The North American Indian" a lui Edward S. Curtis, volume care, prin interesul pentru etnografie, se găsesc în biblioteca de la Nordiska Museet. Leif Wigh a oferit mai multe detalii tehnice legate de fotografia cu colodiu umed pe care o foloseau Szathmari şi toţi contemporanii săi.

Descoperirea acestui album uitat din Biblioteca Regală Suedeză demonstrează interesul de care se bucura opera fotografică şi stilul documentar pe care reputatul artist l-a slujit, cu devotament, întreaga-i viaţă, abordându-l în diverse tehnici, de la creion, acuarelă şi ulei, la clişeul cu colodiu umed, şi având drept rezultat opere de mare forţă evocatoare.

ADRIAN-SILVAN IONESCU (n. 1952) a studiat la Liceul de Arte Plastice "N. Tonitza" şi apoi la Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu", secţia Istoria şi Teoria Artei, pe care a absolvit-o în 1975. A lucrat ca muzeograf la Muzeul Naţional de Artă, apoi la Muzeul Municipiului Bucureşti, unde a fost chiar director adjunct (1990-1993), după care a fost consilier cultural la Inspectoratul pentru Cultură al Municipiului Bucureşti (1994-1995). S-a dedicat cercetării şi, din 1995 până în prezent, este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie "N. Iorga". Doctor în ştiinţe istorice (1997). Din 1996, a început să predea. Actualmente este profesor asociat la Universitatea Naţională de Arte şi la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, unde susţine cursuri de istoria fotografiei şi a filmului, istoria artei şi a costumului. Este critic şi istoric de artă cu o lungă activitate de cronicar plastic şi organizator de expoziţii. A publicat 12 cărţi şi a editat alte 3. Pentru lucrările sale, a fost distins cu Premiul Academiei Române (1992), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru critică (2002) şi Premiile "Simion Mehedinţi" (2003), "Nicolae Bălcescu" (2008) şi "I.C. Filitti" (2009) ale Fundaţiei Culturale "Magazin Istoric". Este cavaler al Ordinului Meritul Cultural (2004).