Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Traian Terzianm 18.04.2011

Divizia de sănătate a grupului ceh PPF, care include cinci policlinici şi spitale, a fost vândută fondului privat de investiţii Tuffieh, scrie site-ul czechposition.com. Grupul PPF este deţinut de Petr Kellner, cel mai bogat ceh.

Universităţile poloneze răspund noilor cerinţe economice punând la dispoziţia studenţilor cursuri de energie nucleară, ecofizică, marketing interactiv şi servicii pentru terminale LNG, scrie Warsaw Business Journal.

Jolanta Fedak, ministrul muncii din Polonia, a propus majorarea salariului minim pe economie cu 8%, de la 1.386 de zloţi (351 de euro) la 1.500 de zloţi (380 de euro), scrie Warsaw Business Journal.

Cincizeci de municipalităţi din Bulgaria sunt la un pas de faliment, scrie Sofia News Agency. Conturile bancare şi activele a aproximativ 50 din cele 264 de municipalităţi au fost blocate din cauza datoriilor.