Băncile franceze vor fi printre cele mai afectate în cazul restructurării datoriilor Greciei

Autor: Anca Dumitrescu 18.04.2011

Băncile franceze, printre cele mai expuse la problemele financiare ale Greciei, au înregistrat scăderi semnificative ale cotaţiilor acţiunilor la bursa din Paris, din cauza zvonurilor legate de restructurarea datoriilor elene, care ar fi o premieră pentru zona euro, transmite AFP.

"Teama nu este provocată atât de restructurare cât de precedentul care va fi creat în zona euro şi de credinţa că va fi deschisă o cutie a Pandorei", a declarat Pierre Flabbee, analist şef la Kleper Capital Market.

Opinia sa este împărtăşită şi de analişti, care consideră că o astfel de restructurare va obliga deţinătorii de obligaţiuni elene să accepte pierderi legate de active.

Restructurarea va marca un eşec al planului european de salvare din primăvara anului 2010 şi va declanşa reacţii în lanţ, dificil de controlat, cred analiştii.

"Teama cea mai mare este de extinderea situaţiei în state aflate în dificultate, precum Irlanda şi Portugalia", a subliniat un manager de fonduri.

Restructurarea datoriilor, chiar dacă dă o imagine proastă ţării respective, permite în schimb reducerea presiunilor fiscale asupra populaţiei şi poate servi scopurilor politice.

Marile bănci franceze deţin datorii elene de crica opt miliarde de euro, din care BNP Paribas 4,5 miliarde euro, Societe Generale 2,7 miliarde euro şi Credit Agricole 500 milioane euro, dintr-un total de 340 miliarde de euro.

Instituţiile financiare franceze se află, alături de cele germane, printre principalii creditori ai Greciei, dar cu mult în urma Băncii Centrale Europene.

Băncile franceze au refuzat să comenteze luni situaţia Greciei, dar cotaţiile acţiunilor lor au înregistrat între cele mai ample scăderi.

La ora transmiterii ştirii, acţiunile BNP Paribas erau în scădere 3,4%, Societe Generale cu 4,2%, iar Credit Agricole cu 4,89%.

În Germania, acţiunile Commerzbank şi Deutsche Bank au pierdut 1,6%, respectiv 4%.