Fidel Castro părăseşte conducerea Partidului Comunist din Cuba şi cere schimbări în sistem

Autor: Adrian Voicu 19.04.2011

Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro, în vârstă de 84 de ani, a anunţat că a demisionat de la conducerea Partidului Comunist cerând o nouă generaţie de lideri care să schimbe economia ţării, informează Bloomberg.

"Raul (fratele lui Fidel Castro şi actualul preşedinte al Cubei) a ştiuc că în acest moment eu nu voi mai accepta niciun rol în partid", a scris Castro într-un editorial publiicat în Cuba Debate, un site aparţinând statului cubanez.

Castro a început transferul puterilor fratelui său începând cu iulie 2006, când a suferit o operaţie intestinală, retrăgându-se oficial din funcţia de preşedinte în 2008.

Într-un editorial anterior, Castro scria că noii lideri sunt bine pregătiţi intelectual pentru dificultăţile cu care se va confrunta Cuba, dificultăţi mai mari decât cele din 1959, an în care acesta a preluat puterea.