BCR: Inflaţia va rămâne peste 8% până în iulie

Autor: Mihaela Claudia Medrega 19.04.2011

Inflaţia va rămâne ridicată până în luna iulie, în jurul a 8%, urmând să scadă până la 5,2% la sfârşitul anului, apreciază economistul-şef al BCR, Lucian Anghel.

"În general va fi foarte important ceea ce se va întâmpla cu preţurile administrate. Vedem o inflaţie ridicată până în luna iulie, de peste 8%, pentru ca apoi să scadă", a spus Anghel la prezentarea raportului trimestrial macro al BCR.

BNR ar trebui să aducă inflaţia în acest an în banda de 2-4%. În martie inflaţia anuală a urcat la 8,01%, atingând maximul din august 2008, după o creştere lunară a preţurilor de consum cu 0,6%, în principal ca urmare a scumpirii cartofilor, fructelor proaspete, zahărului şi combustibililor.

BCR estimează pentru acest an o inflaţie de 5,2%, nivelul anticipat pentru 2012 fiind de 4,7%.

În condiţiile revizuirii în creştere a estimării de inflaţie, economistul-şef al BCR consideră că trebuie luată în considerare şi schimbarea aşteptărilor privind evoluţia dobânzii de politică monetară."Pentru acest an vedeam posibilă o reducere a dobânzii de politică monetară, însă acum ne aşteptăm la menţinerea ratei şi chiar o majorare în 2012, până la 6,75%, în condiţiile în care economia va creşte şi se va apropia de nivelul potenţial".