Energia electrică şi-ar putea dubla costurile în următorii şapte ani. Curentul electric pentru un frigider va costa 40-50 de lei/lună

Autor: Gabriel Razi 19.04.2011

Factura la energia electrică s-ar putea dubla în următorii şapte ani odată cu intrarea în vigoare a schemelor de sprijin pentru energia regenerabilă, aflate acum spre avizare la Comisia Europeană.



"Preţul la energia electrică ar putea creşte cu 40-60 euro în următorii şapte ani. Pentru 2011, bazat pe previziunea revizuită a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), influenţa în preţ la consumatorul final va fi de 18,54 lei/MWh (4,5 euro). În prezent preţul pentru energia electrică în România este de 45 de euro/Mwh. În Germania preţul energiei electrice este de 60 de euro/Mwh", a declarat ieri Ion Lungu, preşedinte al Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFFER), în cadrul conferinţei "Protecţia mediului şi influenţele în economia României", organizat de Focus Energetic.

Cele 8 milioane de consumatorii casnici din România platesc în prezent la energia electrică o factură medie de 10-15 euro/lună. În Germania, o familie de medie plăteşte lunar circa 15-20 euro pentru energia electrică. În total în conturile furnizorilor de energie electrică din România ajung acum în jur de 1,4 miliarde de euro sub forma facturilor plătite de consumatori. În 2017, în condiţiile dublării costurilor, furnizorii de electricitate ar putea încasa facturi de 2,8 miliarde de euro. Astfel, o familie medie de patru persoane care plăteşte în prezent o factură lunară de 10-15 euro, ar putea plăti în 2017 circa 30 de euro pentru energia electrică. Un frigider consumă într-o lună în jur de 80-100kwh lunar, în bani însemnând circa 4-4,5 euro/lună (18-20 lei).

Dacă preţurile se vor dubla, curentul electric pentru un frigider vor creşte până la circa 10-12 euro (40-50 lei), valoarea medie totală din prezent a unei facturi pentru energia electrică a unei familii medii din România. Energia electrică pentru un laptop folosit opt ore pe zi, care consumă 60 kwh/lună, va costa 2,7-3 euro(11-12 lei), în timp utilizarea normală a cinci becuri de 100 de waţi va costa peste şapte ani circa 5 lei/lună în condiţiile în care acum costă numai 2-2,5 lei pe lună.

De celalaltă parte, Maria Mânicuţă, director în cadrul ANRE, a spus că o dublare a preţurilor este puţin probabilă, un scenariu posibil fiind o creştere de circa 30 euro/Mwh a preţului la energia electrică în următorii ani.

"În 2017 preţul curentului electric o să crească cu maxim 33 euro/Mwh (cu 70% mai mult ca în prezent - n. red.). Vom plăti certificatele sau vom plăti investiţiile privind reducerea emisiilor", a explicat Mânicuţă. Estimarea ANRE se referă doar la impactul pe care îl va avea asupra preţului doar energia verde, în timp ce previziunile făcute de reprezentantul AFEER includ şi bonsurile pentru energia electrică în cogenerare şi costurile privind emisiile de CO2.

Creşterile de preţ ar putea ajunge pe factură doar în cazul unui val de investiţii pe segmentul energiei regenerabile, însă legea care ar trebui să reglementeze modul în care sunt aplicate măsurile de susţinere pentru producătorii de energie verde este pe cale să încheie trei ani de neaplicare. Aplicarea legii a fost întârziată de modificările făcute asupra acesteia anul trecut şi de lipsa normelor de aplicare. În prezent documentul se află pentru avizare pe birourile decidenţilor de la Bruxelles, iar negocierile se învârt în jurul găsirii de soluţii pentru evitarea supracompensării acestor investiţii. Pe piaţa locală valoarea proiectelor în energia regenerabilă se ridică acum la puţin peste 800 de milioane de euro cu toate că pe hârtie potenţialul României în acest domeniu este estimat la 5 miliarde de euro în următorii ani.

Producerea de energie din surse regenerabile este încurajată în România prin acordarea de certificate verzi. Pentru fiecare Mwh de energie "verde", o companie primeşte un număr de astfel de certificate pe care le poate vinde ulterior.

Ion Lungu, care este responsabil de tranzacţiile cu energie în cadrul CEZ România, unul dintre dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală a energiei verzi cu afaceri de 300 de milioane euro, a precizat că, odată cu intrarea în vigoare a mecanismelor de sprijin pentru energia regenerabilă, certificatele verzi vor atârna cel mai greu în preţul resimţit de consumatori.

"În preţ se va resimţi între 15 şi 30 de euro pentru certificatele de verzi, 15-16 euro pentru cogenerare şi 10-20 de euro pentru certificatele CO2", a explicat Lungu.

Analiştii în domeniul energiei spun că pe termen lung energia electrică produse din surse regenerabile va duce la scăderea preţurilor de pe facturi pentru că aceste proiecte nu au costuri cu resursa ca în cazul energiei convenţionale.

Alternativele la energia verde sunt puţine în condiţiile în care accidentul de la centrale nucleară de la Fukushima a readus în atenţia opiniei publice vulnerabilităţile şi riscurile asociate producerii de energie electrică din surse nucleare.

"Costul energiei nucleare va creşte, companiile de asigurări vor cere prime mai mari. Costurile vor creşte şi în urma măsurilor suplimentare de siguranţă", a mai spus Lungu.