Americanii au adoptat bugetul în ultima clipă

Autor: Catalina Apostoiu 19.04.2011

Recent, republicanii şi democraţii s-au luptat până în ultimul moment pentru a-şi pune amprenta pe bugetul Statelor Unite. Cele două părţi au ajuns la un acord cu o oră înainte de un termen limită care odată depăşit ar fi obligat guvernul să închidă multe servicii, potrivit BBC News.

Cele două părţi au con­venit reducerea chel­tu­ie­li­lor cu aproximativ 38,5 miliarde de dolari pentru anul ce se încheie pe 30 sep­tembrie. Preşedintele Obama a declarat atunci că reducerile vor fi dificile, dar sunt necesare.

În lipsa unui acord încheiat până la miezul nop­ţii de vineri 8 aprilie, gu­vernul american ar fi fost obligat să închidă mai mul­te instituţii, apro­ximativ 800.000 de angajaţi guver­na­mentali sistându-şi activitatea. O astfel de situaţie s-a înre­gis­trat în 1995 pe fondul unei dispute între Con­­gresul re­pu­bli­can şi adminis­traţia pre­şe­dintelui de­mocrat Bill Clinton. In­stituţiile au fost închise timp de 20 de zile, perioada fiind estimată a fi dus la scăderea cu 1% a ratei trimestriale de creştere a economiei americane.

În situaţia recentă, s-a ajuns la un blocaj pentru că republicanii au cerut reduceri buge­tare mai mari decât erau dispuşi democraţii să accepte.

Deficitul în creştere puternică al Sta­telor Unite este aşteptat să atingă 1.500 mld. dolari în acest an, urmând să fie un subiect major în cadrul campaniei elec­to­ra­le din 2012, democraţii şi re­publicanii având viziuni di­vergente cu privire la mo­dul de reducere a de­ficitului.

Jacob Lew, director al Biroului de Buget din ca­drul Casei Albe, a declarat că ar fi de neconceput ca Sta­tele Unite ale Americii să nu-şi respecte obligaţiile legate de datorii.

Proiectul de buget pe 2011 adoptat de Con­gres reduce unele cheltuieli, dar se bazează în acelaşi timp pe modificări de ordin contabil despre care unii economişti spun că doar creează iluzia unor reduceri mai profunde.

Dezbaterile cu privire la bugetul pe anul fiscal 2012, care vor fi lansate pe 1 oc­tom­brie, au început deja.