Gameloft angajează încă 150 de oameni

Autor: Adrian Seceleanu 23.04.2011

Compania franceză Gameloft, unul dintre cei mai mari producători mondiali de jocuri pentru console şi telefoane mobile, a ajuns la aproape 500 de angajaţi în România şi are încă circa 150 de posturi libere la sediile din Bucureşti şi Cluj.

"Joburile disponibile sunt pe partea de dezvoltare de jocuri, dar şi de testare. Atât în studioul din Bucureşti, cât şi în cel din Cluj profilurile căutate sunt aceleaşi: programatori, designeri, graficieni (2D şi 3D), dar şi testeri de jocuri", a declarat pentru ZF Andreea Nicolescu, specialist în comunicare.

"Echipa din Bucureşti are în jur de 400 de angajaţi, iar cea din Cluj 90". Centrul din Cluj, deschis în august 2010, va ajunge în câteva săptămâni la 100 de oameni. Românii lucrează în acest moment la 5 jocuri pentru telefoanele mobile Apple iPhone şi la un joc pentru o consolă mobilă de jocuri, care vor fi vândute la nivel internaţional.

Gameloft este prezentă pe piaţa din România din 1999. Compania mai are studiouri de producţie în SUA, Canada, Franţa, China, Japonia, Italia şi Bulgaria. În 2010, Gameloft a avut venituri globale de 141 mil. euro, în creştere cu 16%. Compania are peste 4.000 de dezvoltatori la nivel mondial.