UPDATE: Un incendiu a izbucnit la un bloc din Drobeta Turnu Severin. Un trup carbonizat a fost găsit de pompieri

Autor: Mediafax 25.04.2011

Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un bloc de trei etaje din municipiul Drobeta Turnu Severin, peste 80 de persoane fiind evacuate, iar la faţa locului se află mai multe echipaje de pompieri şi o ambulanţă, informează Mediafax.

Potrivit căpitanului Claudiu Balaure de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, la faţa locului au ajuns 25 de pompieri cu patru autospeciale şi două scări, intervenţia acestora fiind îngreunată de vântul puternic.

El a precizat că pompierii au chemat alte două autospeciale în ajutor.

Imobilul din municipiul Drobeta Turnu Severin unde a izbucnit incendiul este construit de primărie şi a fost dat în folosinţă la începutul anului 2011. În acest bloc, care are trei etaje şi mansardă, locuiesc 84 de persoane.

Locatarii imobilului au fost evacuaţi.

Cu toate acestea, echipele de intervenţie au găsit, luni, în jurul orei 18.20, la trei ore de la izbucnirea incendiului, trupul carbonizat al unei adolescente de 15 ani care a rămas într-o cameră de la mansarda unde a izbucnit incendiul, într-un bloc de trei etaje din Drobeta Turnu Severin.