300.000 de salariaţi au dispărut din economie într-un an

Autor: Adelina Mihai 25.04.2011

Din economia românească au dispărut 300.000 de salariaţi în perioada octombrie 2009 - octombrie 2010, conform celei mai importante anchete asupra numărului de salariaţi şi a nivelului salariilor medii pe care o realizează Statistica o dată pe an.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat vineri că efectivul salariaţilor a ajuns la finele lunii octombrie la 4,162 milioane de persoane, în scădere cu 300.000 de salariaţi faţă de 4,46 milioane de persoane din perioada similară din 2009.

Statistica realizează această anchetă anual, raportată la nivelul lunii octombrie şi livrează datele cu şase luni întârziere, necesare prelucrării acestora.

Datele arată că 62% din efectivul total al salariaţilor aveau în octombrie 2010 sub salariul brut de 1.500 de lei, faţă de o pondere de 58% a acestora în 2009.

Ancheta asupra salariilor în luna octombrie se realizează anual, pe un eşantion de aproape 23.900 de instituţii. Prima cercetare de acest fel a fost realizată în 1994 şi are ca obiectiv estimarea indicatorilor privind salariul mediu brut câştigat de salariaţii cu program complet de lucru (şi care au lucrat cel puţin 21 de zile în luna octombrie) şi efectivul de salariaţi.

62% din salariaţi au sub 1.500 de lei brut

Metodologia prin care se realizează această anchetă are la bază recomandări ale Biroului Internaţional al Muncii, întrucât statisticile rezultate vor sta la baza comparaţiilor cu datele din alte ţări, pe activităţi economice şi grupe majore de ocupaţii.

Cercetarea, la fel ca şi statisticile lunare livrate de Institutul Naţioanl de Statistică, s-a efectuat în instituţiile cu cel puţin 4 salariaţi atât din sectorul privat (unde peste 92% din firme au peste 4 salariaţi, potrivit Institutului Naţional de Statistică), cât şi din cel bugetar.

În anchetă au fost incluşi atât salariaţii cu contracte pe perioadă determinată, cât şi cei care au contracte permanente de muncă şi care au fost plătiţi integral pentru un program de lucru de cel puţin 22 de zile în luna octombrie. Au fost excluse câteva categorii de salariaţi, respectiv cei care erau detaşaţi în străinătate, cei care cumulau mai multe funcţii, debutanţii sau cei aflaţi în practică, precum şi salariaţii aflaţi în şomaj tehnic. În perioada octombrie 2008 - octombrie 2009, peste 360.000 de salariaţi au dispărut din statisticile rezultate în urma acestei anchete.

Astfel, în octombrie 2008 erau 4.824,9 mil. salariaţi, cu peste 660.000 mai mulţi decât în octombrie 2010, potrivit aceleiaşi anchete.