Statul nu s-a prezentat la AGA de la Transgaz ca să aprobe cel mai mare dividend din istoria companiei

Autor: Andrei Chirileasa 28.04.2011

Reprezentanţii Ministerului Economiei, care deţine 73,5% din acţiunile Transgaz Mediaş (TGN), nu s-au prezentat la prima convocare a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), aceasta neputându-se desfăşura din lipsă de cvorum, potrivit unui raport transmis Bursei.

Principalul punct de pe ordinea de zi era aprobarea dividendelor din profitul de anul trecut, în valoare de 338 mil. lei. Statul ar urma să încaseze 248 mil. lei.

Tot în AGA trebuia să se discute şi alegerea Consiliului de Administraţie prin metoda votului cumulativ, la solicitarea Fondului Proprietatea, principalul acţionar minoritar al Transgaz, cu 15% din acţiuni.

Lucrările AGA au fost amânate pentru mâine, 29 aprilie, la a doua convocare.