Opinie de Sorin Pâslaru, ZF: Două veşti cu adevărat proaste de la ING şi Nokia. Pierderea Clujului este de 50-70 mil. euro pe an

Prea puţin au vorbit media şi prea puţină energie au consumat autorităţile pentru a împiedica sau măcar a căuta să limiteze daunele a două veşti proaste ale începutului de an: plecarea ING Servicii, cu 185 de angajaţi, şi a Nokia Cercetare de la Cluj, cu 120 de angajaţi.

Mai înseamnă şi un minus de câteva milioane de euro pe an plătite pentru închirierea clădirilor, alte milioane pentru servicii prestate de diverşi furnizori şi alte milioane de euro sau poate chiar zeci de milioane de euro pierdute indirect de companii care vindeau maşini, case, mâncare sau haine salariaţilor celor două companii.

Nu este exclus ca în total pierderea pentru Cluj să fie undeva la 50-70 mil. euro pe an, ceea ce la un PIB al judeţului de 5 mld. euro în 2010 înseamnă peste 1%.

ING Service Center urma să se ocupe de operaţiunile financiare, de IT şi risc pentru diviziile ING din şapte ţări, nu numai din Europa Centrală şi de Est, dar şi pentru Spania şi Grecia. La foamea de joburi care există la ora actuală în Europa, mai ales în Grecia sau Spania (şomaj de 20%), probabil că vestea este cum nu se poate mai bună pentru ei. Olandezii nu au dat prea multe explicaţii despre motivul plecării, anunţat de altfel destul de brusc. O decizie de la nivel central. O prezentare într-un board, poate nici măcar în cel mai mare, zece powerpoint-uri, o şedinţă de două ore sau poate nici atât şi gata, cut. Oricum, o decizie mult mai rapidă decât cea a implantării la Cluj. E mai greu să deschizi decât să închizi. Au construit afacerea şi aveau planuri mari. 1.000 de angajaţi sunt mulţi pentru orice ţară. Un moment dificil, dar businessul nu stă pe loc. Aşa cum azi Clujul sau România reprezintă o oportunitate, mâine poate să nu mai fie.

Şi mai complicat este cazul diviziei de cercetare a Nokia de la Cluj. O dată, pentru că cei 120 de softişti sunt de alt nivel faţă de angajaţii ING Service, care urmau în principal să ţină evidenţa poliţelor şi a conturilor de pensie pentru unguri, polonezi sau cehi. Apoi, pentru că jumătate din ei fuseseră preluaţi cu şapte ani în urmă, în 2004, de la o companie clujeană de software, Softvision. De fapt, Nokia a cumpărat în 2006 la nivel internaţional o companie americană de software, Intellysinc, care preluase la rândul său o divizie a Softvision în 2004. Deci, spre deosebire de olandezii de la ING, care pot spune "noi am deschis, noi am închis", finlandezii au închis aici ceva ce nu deschiseseră ei. Nu fusese o investiţie greenfield, ci o dezvoltare locală, care, iată, se opreşte.

Dar, ca şi în cazul ING Service, businessul nu stă pe loc. Şi chiar aşa e. Firma locală de unde se desprinsese divizia, Softvision, are acum 450 de angajaţi faţă de 77 în 2005 şi vrea să ajungă la 600 în 2012. Şi mai are şi un birou în San Jose, California. Ca această firmă probabil că mai sunt şi alţi producători de soft în Cluj sau în restul ţării care caută oameni şi softiştii de la Nokia îşi vor găsi alte joburi. Dar era mai bine pentru comunitatea locală să fie oameni noi, tineri, de exemplu, din Alba Iulia sau Turda, absorbiţi şi propulsaţi în business. Dacă se mai retrag încă două companii cu câte 200 de softişti fiecare, tinerii vor fi nevoiţi pur şi simplu să plece.

Ce poate face o ţară într-o asemenea situaţie? Care este calea de urmat? Răspunsul este simplu, deşi drumul este dificil: încurajarea businessului local.

Să pui pe piaţă resursa într-un produs, nu să faci din resursă un produs - oricare ar fi aceasta: oameni, bani, computere, mobilă, pământ, energie.

Istoria diviziei de cercetare Nokia de la Cluj în paralel cu cea a companiei locale Softvision poate fi un exemplu. Problema este că, dacă este sigur că toţi ambasadorii din lume ai Finlandei ştiu de Nokia şi îi promovează interesele, nu este sigur că vreun ambasador al României ştie de Softvision şi îi promovează interesele.

Sorin Pâslaru este redactorul-şef al ZF