Cum a încercat "cineva" să profite de nunta regală din Marea Britanie pentru a "se juca" pe piaţa valutară cu leul

Autor: Victor Rotariu 29.04.2011

"Ziua era de aşteptat să fie închisă, cum se spune, pe volume şi mai mici decât de obicei, poate de sub 100 de milioane de euro. Toată lumea se uita la nuntă, băncile britanice erau închise, deci nu jucau.... Deodată cineva încearcă să vândă un volum foarte mare de euro, mizând deci pe apreciere", povesteşte pentru gândul un dealer valutar.

Dacă într-o zi normală, volumul mediu al tranzacţiilor de pe piaţa valutară este de 100-150 de milioane de euro, vineri acesta a fost aproape dublu, respectiv în jurul cifrei de 300 de milioane de euro.

"Probabil că a mizat că toţi stau cu ochii la nuntă şi că poate duce leul pe apreciere cu o sumă mai mică de bani, pentru că piaţa ar fi fost mai puţin adâncă, respectiv s-ar fi tranzacţionat volume mult mai mici decât de obicei", a adăugat el. Nu a fost însă aşa. Pentru că băncile şi alţi clienţi importanţi au început să cumpere valută, volumele au explodat practic, în timp ce cursul a rămas aproape intact.

"Nu ştim cine a dat ordinul de vânzare. Cel mai probabil însă este vorba despre BNR, care a încercat să ducă şi mai în jos cursul pentru a diminua presiunile inflaţioniste. Tentativa de apreciere forţată, am putea spune, a leului, indiferent a cui a fost, nu a avut şanse de reuşită", a precizat dealerul. Despre cum a încercat BNR să se "joace" pe piaţa valutară citiţi pe www.gandul.info.