Propunere suprinzătoare de la BNR: euro să circule în paralel cu leul timp de 11 luni în 2015

Autor: Ovidiu Bărbulescu 01.05.2011

Coaliţia de guvernământ a discutat vineri, într-o reuniune la care a participat şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, varianta ca moneda euro să fie adoptată la 1 ianuarie 2015, iar până la finalul acelui an să circule în paralel atât moneda naţională, cât şi euro, a declarat Varujan Pambuccian.



El a susţinut că membrii Coaliţiei au discutat ca obiectivul de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015 să fie menţinut şi că guvernatorul Mugur Isărescu a avansat varianta ca, după adoptarea monedei euro, aceasta să circule în paralel cu leul până la 1 decembrie 2015, după care să rămână în circulaţie numai moneda europeană.

Decizia privind adoptarea monedei euro va fi luată în şedinţa de guvern care a început după reuniunea Coaliţiei.

Guvernul s-a reunit, vineri, în şedinţă specială, pentru a aproba programul de convergenţă al României pentru perioada 2011-2014.

Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul va adopta programul de convergenţă până la sfârşitul lunii aprilie, interval în care va fi luată o decizie şi în ceea ce priveşte termenul de adoptare a monedei euro. El a arătat că Executivul se va consulta în această perioadă cu Preşedinţia şi Banca Naţională a României.

În proiectul programului de convergenţă se estimează că intrarea în ERM-II se va produce "în perspectiva anilor 2013-2014", fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro. În programul precedent, elaborat în primăvara anului trecut, adoptarea monedei euro era indicată distinct pentru 1 ianuarie 2015.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă, miercuri, la TVR, că trebuie menţinut obiectivul privind intrarea în zona euro în 2015, menţionând că a avut discuţii în acest sens cu premierul Emil Boc şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro.

Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.


Programul de convergenţă al României este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.