Cum reacţionează comunităţile musulmane din SUA la moartea lui Osama ben Laden

Autor: Artur Constantinescu 02.05.2011

Coumunităţile musulmane din Statele Unite se bucură de moartea lui Osama ben Laden, precizând că ameninţarea împotriva ţării a dispărut şi că în sfârşit a fost făcută dreptate, informează site-ul chicagotribune.com.

"În sfârşit a fost făcută dreptate", a declarat Dr. Zaher Sahloul, preşedintele Consiliului Organizaţiilor Islamice din Chicago.

"Sărbătorim împreună cu restul ţării. Acest eveniment încheie acţiunea americanilor de a-şi restabili demnitatea şi de a face dreptate, lucruri care le-au fost luate la 11 septembrie 2001", a declarat Bambade Shakoor-Abdullah, director al Centrului Educaţional Metrolopitan Chicago de la o şcoală din South Holland.

"Ne bucurăm împreună cu compatrioţii noştri că ameninţarea pentru ţara noastră şi pentru lume s-a încheiat prin eliminarea liderului Al-Qaida. Osama Ben Laden nu a reprezentat niciodată musulmanii sau Islamul", a declarat într-un comunicat Consiliul pentru Realaţii Americano-Islamice (CAIR).

Preşedintele american Barak Obama a exclus musulamanii când a declarat că "Războiul nostru nu este împotriva Islamului". În plus, şi Sahloul explică că războiul este impotriva radicalismului şi a extremismului din toată lumea.