Turcii de Rulmenţi Bârlad au făcut profit de 6,7 mil. euro anul trecut

Autor: Adrian Cojocar 02.05.2011

Rulmenţi Bârlad, companie care face parte din holdingul turc Kombassan, şi-a majorat anul trecut profitul net de 4,7 ori, la peste 28 mil. lei (6,7 mil. euro).

Profitul din exploatare al companiei a crescut de peste trei ori, ajungând la 37,7 mil. lei, după ce afacerile producătorului de rulmenţi au crescut spectaculos, cu 57,5%, până la 227,5 mil. lei (54 mil. euro).

Creşterea de anul trecut a afacerilor a plasat Rulmenţi Bârlad pe poziţia a doua între producătorii la nivel naţional de pe piaţa de material rulant şi este totodată cea mai profitabilă companie de pe această piaţă.

Reprezentanţii companiei spuneau la începutul anului că în 2011 mizează pe un avans de 40-50% la nivelul producţiei de rulmenţi.

Holdingul turc Kombassan deţine circa 90,7% din acţiunile Rullenţi Bârlad.

Titlurile companiei sunt tranzacţionate pe piaţa necotate a BVB.

Ultima tranzacţie cu titluri Rulmenţi s-a derulat la un preţ de 1,6 lei/unitate care evaluează compania la 16 mil. euro.