Imagini din satelit cu fortăreaţa de 1 mil. dolari în care se ascundea Bin Laden - GALERIE FOTO şi VIDEO
Central Intelligence Agency (CIA) a publicat pozele şi
diagramele care confirmă locaţia fortăreţei din Abbottabad în care
se ascundea Bin Laden, informează site-ul
Businessinsider.com
Reşedinţa a fost luată în vizor încă din vara trecută când a fost
suspectată că ar adăposti unul dintre cei mai căutati terorişti din
lume. Aceasta se află la 700 de metri de Academia militară
pakistaneză.
Proprietatea, care este incojurată de garduri înalte de 3 - 5 metri făcute din beton şi sârmă ghimpată, a fost construită în 2005 special pentru a-l adăposti pe Bin Laden. În clădire locuiau 22 de oameni care au fost capturaţi sau omorâţi de trupa de asalt a forţelor speciale americane Seal Team 6.
Potrivit unei oficial american citat de BBC, vila în care locuia Bin Laden valorează aproximativ 1 mil. dolari. "Proprietatea este evaluată la aproximativ un milion de dolari şi nu deţine servicii de telefonie sau internet", a declarat sursa.