De ce am ajuns în criză. Concluzii noi şi incomode/ de Daniel Nicolescu

A apărut, la jumătatea lunii aprilie, la editura Odile Jacob, volumul "Marea fraudă. Crimă, subprime, şi crize financiare"(foto 1)*. În doar 300 de pagini, autorul (poliţist, între altele) retrasează istoria crizei ale cărei manifestări le resimţim, din plin, şi azi - o istorie remarcabilă prin limpezimea sintezei, dar înfricoşătoare prin natura concluziilor.

Autorul volumului, Jean-François Gayraud (foto 2), diplomat al Institutului de Studii Politice din Paris şi al Institutului francez de criminologie, este specialist în crimă organizată, jurist şi, actualmente, comisar de divizie în cadrul Poliţiei naţionale (dar având doar funcţii didactice). Omul anchetează cu răbdare, pune filă lângă filă, dă la o parte tot balastul (cine dintre noi ar avea timp şi chef să citească miile de pagini ale Raportului Comisiei Congresului American, din ianuarie 2011, sau raportul Levin-Coburn al Senatului?) şi ridică, în sfârşit vălul asupra realităţii dezastrului. Interesant este faptul că investigaţia sa ajunge la aceleaşi concluzii cu cele ale parlamentarilor americani, dar pe căi complet diferite. În plus, aşa cum sugeram, nu e nevoie să stai cu picioarele în apă rece ca să citeşti tot vraful fastidios de amănunte pescuite de americani, ba mai mult, te poţi delecta cu stilul în care sunt expuse faptele, pentru că Gayraud are un condei alert şi temeinic exersat (este autorul unor volume de succes, precum "Showbiz, people şi corupţie" sau "Lumea mafiilor").

Cea mai izbitoare evidenţă a studiului este că marea criză a subprimelor a fost o vastă operaţiune criminală în care au fost implicaţi, în grade desigur diferite, bună parte dintre actorii de pe Wall Street. Adio, deci, concluziilor acelor economişti care nu au încetat să vorbească despre "disfuncţionalităţile pieţelor" sau care au invocat "teoria ciclurilor". Şi, tot aşa, adio soluţiilor simpliste care au folosit străvechea logică a "ţapului ispăşitor" şi care au desemnat doar câţiva tartori, vinovaţi în principal de cinism. Cangrenarea societăţii contemporane de către crima organizată a atins un înalt grad de periculozitate şi nu poate fi oprită decât prin diagnostice criminalistice necruţătoare, precum cel de faţă.

Analiza lui Gayraud porneşte de la o subtilă descriere a cadrului politic care a îngăduit marea escrocherie. Istoria crizei actuale ar începe, potrivit autorului, de la marea criză a caselor de economii americane (savings and loans) din anii 80, neglijată mult timp de către analişti. Între 1982 (Garn St. Germain Act) şi 1999 (Glass-Steagall Act), un grup de oameni de afaceri (atât republicani cât şi democraţi) a dărâmat sistematic tot ansamblul de metode de siguranţă şi prevenire pus la punct de Roosevelt (New Deal) după mare criză din 1929, cu acordul unei importante părţi din intelectualitatea americană a marilor "business schools". Rezultatul a fost prăbuşirea caselor de economii americane care, potrivit lui Gayraud, l-au costat pe contribuabilul american echivalentul întregii implicări financiare a SUA în cel de-al Doilea Război Mondial. Această slăbire a măsurilor de siguranţă a permis valuri întregi de jafuri, comise uneori de diverse mafii, alteori de către înşişi conducătorii caselor de economii, ademeniţi de noile oportunităţi de îmbogăţire peste noapte.

În 2008, susţine autorul, a fost reluat, practic, acelaşi scenariu, atât doar că amploarea lui a fost una planetară. În fundal, cam aceleaşi personaje, printre care faimosul Alan Greespan. Iar în final, un avertisment care dă de gândit: Madoff este, cu siguranţă, un negustor necinstit, dar în spatele lui există o suită impresionantă de hoţi neprinşi.

*) La Grande Fraude. Crime, subprimes et crises financières de Jean-François Gayraud, ed. Odile Jacob, 22,90 €