Retailul românesc a înregistrat în martie a cincea scădere ca mărime din UE

Autor: Vlad Popescu 04.05.2011

România a înregistrat în luna martie cea de-a cincea scădere din UE a volumului comerţului retail faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de 5%, de cinci ori mai abruptă decât cifra înregistrată la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor prezentate miercuri de Eurostat, informează Mediafax.

Volumul comerţului retail a scăzut în UE în martie cu 1%, iar în zona euro s-a redus cu 1,7%.

Declinul comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut a fost determinat de scăderi pe aproape toate segmentele, cu excepţia produselor nealimentare.

Astfel, volumul comerţului retail cu alimente, băuturi şi tutun a scăzut în UE, în luna martie, cu 2,3% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce segmentul carburanţilor auto s-a contractat cu 2,5%. Volumul comerţului retail de produse nealimentare cu excepţia carburanţilor auto (textile, electronice, mobilă, medicamente, cărţi etc.) a crescut însă cu 0,4%.

Cele mai abrupte scăderi din UE, ajustate pentru zilele lucrătoare, au fost înregistrate în Spania (-9,6%), Danemarca (-8,7%), Portugalia (-6,8%), Malta (-6,6%) şi România (-5%). La polul opus, cele mai puternice creşteri au fost observate în Polonia (6,9%), Luxembourg (5,7%) şi Lituania (5,2%).

Pe de altă parte, România contrazice trendul UE în cazul evoluţiei volumului comerţului retail în martie comparativ cu luna februarie. Creşterea de 0,8% remarcată în România este a doua din UE, după Estonia (2,1%), şi contribuie astfel la atenuarea declinului de 0,8% înregistrat la nivelul Uniunii Europene.

Cifrele la nivelul UE şi zonei euro nu reprezintă medii ale indicatorilor fiecărui stat membru, ci sunt calculate prin compilarea seriilor de date din fiecare ţară, ajustate pentru zilele lucrătoare.