Arabii vor fi acţionari-cheie la Glencore

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 04.05.2011

Emiratul Abu Dhabi va deveni cel mai important investitor în cadrul Glencore în condiţiile în care unul din fondurile suverane ale emiratului va prelua un pachet din acţiunile grupului de trading în domeniul materiilor prime în cadrul celei mai importante listări din Europa din acest an, scrie The Telegraph.

Glencore a stabilit un preţ de 4,8-5,8 lire sterline (5,3-5,6 euro) pentru acţiunile pe care le vinde prin intermediul ofertei publice iniţiale (IPO), valoarea companiei fiind astfel plasată la 61 miliarde de dolari. Glencore a anunţat că va obţine aproximativ 10 miliarde de dolari în cadrul IPO-ului.

Alţi investitori importanţi sunt de asemenea aşteptaţi să fie anunţaţi în cadrul prospectului listării. Printre aceştia s-ar putea număra managerii de fonduri Blackrock şi Fidelity, Government of Singapore Investment Corporation (GIC), fondul suveran al ţării asiatice, banca elveţiană UBS, Pictet şi Credit Suisse, cât şi compania minieră chineză Zijin Mining.

Aceştia ar putea achiziţiona o treime din acţiunile puse în vânzare. Glencore intenţionează să vândă un pachet de 15-20% din acţiunile companiei.

Dacă cererea va fi ridicată, suma obţinută în urma IPO-ului ar putea depăşi 12 miliarde de dolari. Grupul îşi va desfăşura listarea principală în Londra, acesta fiind aşteptat a constitui cel mai mare IPO înregistrat vreodată de bursa londoneză, şi cea secundară în Hong Kong.