Guvernul, 770.000 € către Mercury 360 şi Grapefruit ca să crească cu 1% notorietatea legăturii Transporturi - POS-T

Autor: Neagu Lidia-Ileana 04.05.2011

Rezultatele unei cercetări efectuate după o campanie de informare publică de 3,16 milioane de lei (770.000 euro), fără TVA, arată că procentajul celor care asociază Ministerul Transporturilor cu instituţia care gestionează Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-T) a urcat de la 41% la 42%.

Campania a vizat informarea publicului larg asupra contribuţiei UE la dezvoltarea infrastructurii naţionale, dar şi a partenerilor şi beneficiarilor finali împlicaţi în implementarea POS-T, cu scopul creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene.

Contractul pentru realizarea campaniei de informare publică a fost atribuit în iunie 2010 consorţiului format de firmele româneşti Mercury360 Communication - Grapefruit şi a avut o durată de un an. Din valoarea totală a proiectului, 2,37 milioane lei, fără TVA, reprezintă contribuţia UE, diferenţa fiind asigurată de la bugetul de stat.

Informarea publică a constat în realizarea unei campanii media care a cuprins un spot audio şi TV, machete de presă şi publicitate outdoor şi online, dezvoltarea unui site, realizarea unei strategii de brand şi a unor cercetări calitative şi cantitative privind nivelul actual de cunoştinţe despre fondurile struc­tu­rale, realizarea de materiale promoţionale (câte 40.000 de pixuri, de CD-uri, afişe, broşuri despre POS-T, mape, un banner orizontal şi două verticale), pre­cum şi activităţi de relaţii publice.

Campania media a fost la nivel naţional şi s-a desfăşurat anul trecut în perioada 15 august-15 septembrie. La finalul acesteia au fost chestionate cu privire la impactul proiectului 1.191 de persoane cu vârsta peste 18 ani din mediul urban şi rural.

Astfel, 8% din respondenţi au declarat că au văzut sau au auzit o reclamă referitoare la POS-T, iar notorietatea programului a crescut cu cinci puncte procentuale, la 30%, în rândul persoanelor de până în 50 de ani, dar mai ales în mediul urban.

Totodată, 30% dintre cei care au văzut sau auzit reclama consideră că aceasta are drept subiect modernizarea şi construcţia de infrastructură rutieră, iar opiniile referitoare la destinatarii banilor din cadrul POS-T şi suspiciunile cu privire la fraudă s-au accentuat faţă de luna august.

"Aceste opinii (referitoare la fraudă - n.r.) pot fi influenţate de existenţa sau amplificarea unor con­flic­te de pe scena politică din perioada imediat următoare lansării campaniei", se arată în concluziile sondajului.

Cercetarea cantitativă a fost realizată în două faze, înainte şi după finalizarea campaniei media, iar cercetarea calitativă a fost efectuată până acum doar la începutul campaniei. Cel de-al doilea sondaj va fi efectuat după diseminarea materialelor informative.

"Consider că a fost un succes al nostru şi cred că este un bun punct de pornire în activitatea noastră de comunicare. Ne-a interesat să creştem un pic notorietatea în rândul publicului larg. Situaţia e în general ok, avem un grad de notorietate de 30% şi suntem asociaţi cu cei responsabili de condiţiile de îmbunătăţire a României", a declarat Cătălin Cos­ta­che, directorul Direcţiei Programare AM-POS-T.

Rezultatul campaniei a fost că site-ul programului a fost accesat de 38.000 de ori, spotul TV a fost difuzat de 1.414 ori, cel radio de 193 de ori. De asemenea, au fost 129 de apariţii în presa scrisă locală şi naţională.

Prin POS-T 2007-2013 România beneficiază de fonduri nerambursabile de 4,5 miliarde euro, la care se adaugă contribuţia statului, de 1,09 miliarde euro, pentru dezvoltarea infrastructurii de transport.

În prezent, gradul de absorbţie a fondurilor europene este la MTI de aproximativ 4%, după ce la finele anului trecut se plasa la puţin peste 1%.