Cum a şuierat glonţul pe la urechea BCR

20 Decembrie 2005, ora 19:13. Sebastian Vlă­descu, ministrul de atunci al finanţelor, anunţă re­zul­tatul celei mai mari privatizări din istoria Ro­mâ­niei: grupul austriac Erste cumpără la mustaţă în faţa portughezilor de la Millennium BCP cea mai mare bancă locală, BCR, într-o tranzacţie de 3,75 mld. euro.

Pentru ambele grupuri BCR reprezenta "afa­cerea vieţii", dar o operaţiune care necesita re­surse importante, chiar peste puterile lor obişnuite, având în vedere că diferenţa dintre Austria şi Por­tugalia versus România nu este chiar atât de mare din punctul de vedere al dimensiunii economice.

4 mai 2011. Portugalia este salvată de FMI şi UE de la faliment cu 78 mld. euro. Millennium BCP trebuie să facă rost de 1,2 mld. euro ca să îşi în­tărească propriul capital puternic slăbit de anii crizei şi de problemele Portugaliei.

Ce s-ar fi întâmplat cu BCR dacă portughezii ar fi fost ei câştigătorii licitaţiei de privatizare? Nu ar fi fost în corzi şi BCR, care nu ar mai fi putut fi susţinută de principalul acţionar? Cine pe cine ar fi "salvat" acum - Millennium pe BCR sau BCR pe Millennium? Oricum şi Erste a traversat criza cu ajutorul statului austriac, care a injectat 1,2 miliarde de euro la începutul lui 2009 şi a garantat obligaţiuni emise de bancă.

Marea majoritate a grupurilor financiare internaţionale care deţin bănci în România au beneficiat în criză de "salvarea" oferită de propriile state, care au pompat miliarde de euro ca să nu fie înghiţite de vârtejul crizei.

Grecii plus portughezii de la Millennium, care după pierderea BCR au decis să investească pe cont propriu peste 300 de milioane de euro, deţin acum 16%-17% din activele sistemului bancar românesc, iar problemele din propriile ţări fac ca finanţarea prin împrumuturi a operaţiunilor din România să fie mult mai dificilă.

"Deja anumite bănci nu mai beneficiază de finanţarea de odinioara de la banca-mamă. Se descurcă cum pot, sunt mai agresive pe atragerea de depozite, dau mai puţine credite", spune Radu Crăciun, director de investiţii al Eureko Pensii.

Diminuarea liniilor de finanţare primite de bănci din străinătate, care au însemnat secarea creditării şi creşterea dobânzilor, a fost principalul canal prin care problemele de pe pieţele financiare au ajuns să lovească în economia reală.

Experienţa băncilor elene, dar şi a olandezilor de la ING, care au apelat la sprijinul statului în 2009, arată că odată intrate în acţionariat, guvernele cer reorientarea spre pieţele de origine şi chiar renunţarea la operaţiunile de peste hotare.

Radu Crăciun notează totuşi că majoritatea băncilor locale, chiar dacă au acţionariat străin, sunt de sine stătătoare şi ar putea să reziste chiar dacă banca-mamă s-ar confrunta cu probleme.

Portugalia a cedat ieri în faţa presiunilor de pe pieţele financiare şi a apelat la un pachet de sprijin de 78 mld. euro, devenind astfel al treilea stat din zona euro care primeşte sprijin internaţional, după Grecia şi Irlanda. O parte din bani sunt rezervaţi susţinerii băncilor, în condiţiile în care Portugalia a naţionalizat în trecut o instituţie cu probleme.

Băncile elene, care apelaseră deja la injecţii de capital de la stat în 2009 pentru a trece de turbulenţele de pe pieţele financiare internaţionale, au fost marginalizate, în special din cauza temerilor că o restructurare a datoriei publice a Greciei le-ar afecta semnificativ, prin prisma portofoliilor de obligaţiuni deţinute.

Din poziţia de acţionar, guvernul elen le-a cerut bancherilor planuri de măsuri care pre­văd printre altele fuzini pe plan local sau renunţarea la operaţiunile internaţionale. Grupul Eurobank a făcut primul pas în această primăvară, renunţând la operaţiunile din Polonia, unde controla o bancă din top zece, în favoarea austriecilor de la Raiffeisen.

Pe plan local, schimbarea de direcţie s-a văzut clar: din finanţatori agresivi înainte de criză, băncile cu acţionariat elen au devenit în ultimii doi ani foarte preocupate de consolidarea bazei de depozite locale, intrând într-o luptă dură pe dobânzi.

"Erste a pompat enorm de mult în BCR, probabil că dacă ar fi rămas la stadiul la care era când a fost cumpărată, ar fi avut probleme mai mici. Millennium nu a plătit la fel de mult şi poate ar fi avut o strategie mai puţin agresivă", spune bancherul de investiţii Matei Păun.

De la preluarea de către austrieci, BCR a operat două majorări ale capitalului social, prin încorporarea profiturilor realizate în 2009 şi 2010: în total 292 de milioane de lei (71 mil. euro). În schimb, Erste a asigurat credite subordonate (care sunt incluse parţial în capitalurile proprii), valoarea liniilor fiind de 585 mil. euro la sfârşitul lunii martie.

Alături de Erste, şi Raiffeisen şi Volks­bank au beneficiat de un ajutor din partea statului austriac, atât prin împrumuturi directe, cât şi prin oferirea de garanţii. Investitorii îi penalizau tocmai pentru expunerea mare pe Europa Centrală şi de Est.

"Dacă statul austriac nu ar fi intervenit atât de generos, mai mult ca sigur Erste ar fi fost nevoită să facă o schimbare la nivelul acţionariatului BCR", consideră Păun.