Preţul argintului a pierdut 30% în câteva zile, petrolul şi cuprul l-au urmat

Autor: Catalina Apostoiu 08.05.2011

Marea "corecţie" a pieţei materiilor prime, aşteptată de mare parte din investitori după creşterile spectaculoase din ultimul an ale preţurilor, de la aur la porumb sau grâu, a început pe o piaţă de nişă destul de liniş­tită, cea a argintului, scrie Financial Times.

Creşterea puternică de 175% a preţului argintului din luna august până în prezent a fost înregistrată în pofida situaţiei în curs de îmbunătăţire, deşi nu dramatică, a cererii şi a ofertei. Recent, preţul metalului preţios a fost, potrivit traderilor şi analiştilor, împins în sus până aproape de un maxim record de 50 de dolari/uncie (1,8 dolari/gram) de entuziasmul puternic al investitorilor, care au privit argintul drept un plasament sigur în contextul creşterii inflaţiei şi deprecierii dolarului american.

Săptămâna trecută, creşterea argintului a început să se inverseze, iar până către sfârşitul acesteia, tendinţa s-a accentuat. La momentul în care a atins un minim de 33,16 dolari pe uncie, preţul argintului pierduse peste 30 de procente în decursul săptămânii, trăgând în jos după el şi preţurile altor materii prime, cum ar fi preţul ţiţeiului şi al cuprului, esenţiale pentru economia mondială.

În ansamblu, pieţele de mărfuri au suferit joi una dintre cele mai dramatice scăderi de o zi înregistrate vreodată, pierzând 4,5 pro­cente. Preţul ţiţeiului Brent, de referinţă la nivel mondial, a atins cel mai scăzut nivel vinerea trecută, coborând cu peste 15 dolari pe baril în decurs de două zile, cel mai pro­nun­ţat declin de două zile înregistrat vreodată în termeni absoluţi. Vineri petrolul Brent a ajuns la un preţ de 109,13 dolari/baril.

Printre cauzele inversării trendului de creştere se numără datele economice sub aşteptări venite din direcţia Statelor Unite, temerile privitoare la impactul preţurilor ridicate ale petrolului asupra încrederii consumatorilor, înăsprirea politicilor monetare pe pieţele emergente şi o revenire de 1,6% a valorii dolarului american.

Totuşi, niciun eveniment individual nu poate explica amploarea declinului. În schimb, traderii pun noul trend pe seama unui exit în masă al investitorilor care au realizat că au făcut aceleaşi pariuri. Volumele tranzacţiilor cu ţiţei Brent şi aluminiu au atins niveluri record.

"Cu o săptămână în urmă, cu greu găseai un investitor care să se aştepte la o scădere a preţurilor petrolului, iar astăzi se dezbate aprins ce direcţie va urma în continuare ţiţeiul. Piaţa a ajuns din nou la echilibru", a declarat Lawrence Eagles, din cadrul JPMorgan din New York.

Multe fonduri de hedging începuseră să-şi reducă expunerea faţă de pieţele de materii prime de câteva săptămâni. Goldman Sachs a stârnit agitaţie recent sugerând că investitorii ar trebui să-şi marcheze profiturile din petrol, metale şi produse agricole, iar investitorii în cupru s-au arătat în ultimele luni preocupaţi de fragilitatea cererii venite din partea Chinei.

În pofida scăderii puternice din ultima săptămână, mulţi investitori şi analişti cred în continuare în potenţialul de creştere pe termen lung al pieţei materiilor prime.

"Nu există nimic din fluxul datelor pentru materii prime care să sugereze că acesta ar fi un punct de turnură. Nu peste mult timp vom asista la o redresare destul de solidă a preţurilor unor materii prime", spune Kevin Norrish, senior analist în cadrul Barclays Capital.

Într-adevăr, unii traderi au fost deja tentaţi să reintre pe piaţă vineri după-amiază, preţurile cuprului, petrolului şi cafelei urcând de la minimele zilei. În timp ce preţul argintului s-a menţinut cu 28% sub vârful atins recent, preţul aluminiului scăzuse cu numai 7%.

Chiar şi Jeffrey Currie din cadrul Goldman Sachs, care alarmase piaţa cu previziunile sale de scădere a pieţei, susţine că piaţa materiilor prime şi-ar putea reveni în curând.