Cel mai mare salariu net plătit în acte în 2010 în Bucureşti a fost de 145.000 lei/lună. Bancherii au fost înlocuiţi în topul salariilor de comercianţi

Autor: Claudia Medrega 08.05.2011

Bancherii, care în 2009 dominau prima jumătate a clasamentului celor mai mari 10 salarii nete din Capitală, au fost înlocuiţi anul trecut în topul salariilor de co­mercianţii de com­bustibili şi metale sau ad­ministratorii de fonduri, nou intraţi în top.

Valoarea totală a celor mai mari câştiguri obţinute de persoanele din top 10 s-a ridicat la 11,6 mil. lei (2,75 mil. euro), de 3,4 ori mai puţin decât încasările nete din 2009, de 39,8 mil. lei (9,4 mil. euro), potrivit datelor trans­mi­se de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti (DGFPB).

Dacă în 2009 cele mai mari cinci venituri de tip salarial înregistrate în Bucureşti au fost încasate în sectorul bancar, conform datelor finale ale DGFPB, în 2010 situaţia nu s-a mai repetat. Procedura după care bancherii îşi încasează bonsurile anuale în anul următor celui pentru care sunt recompensaţi a provocat în 2009 o distorsiune majoră în ierarhia celor mai mari salarii din România şi în nivelul sumelor totale asimilate salariilor. În plină recesiune şi cu creditarea în declin au fost şefi de bănci cu remuneraţii anuale majorate cu 30-50%, iar bănci întregi din ierarhia celor mai mari jucători din domeniu au raportat creşteri ale cheltuielilor salariale totale de peste 20%. În 2009 situaţia sectorului bancar s-a deteriorat vizibil, însă bonusurile primite de bancheri în 2009 s-au bazat pe profiturile record din 2008, care au cumulat circa 1,2 mld. euro la nivelul întregului sistem bancar.

Câştigul net cumulat pe sistem a scăzut în 2009 de şase ori, la 815 mil. lei (192,7 mil. euro), pentru ca anul trecut sistemul bancar să înregistreze o pierdere netă de 304 mil. lei (72,2 mil. euro), pentru prima dată din 1999.

Singura legătură cu sectorul financiar în topul celor mai mari salarii din 2010 a rămas o persoană plasată pe locul patru, care a câştigat 1,17 mil. lei pentru "Alte intermedieri finan­ciare".Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna decembrie 2010 de 1.496 lei. Cele mai mari valori ale câştigului salarial s-au înregis­trat în activităţile de intermedieri financiare, unde câştigul net a fost de 4.100 lei.


Cine a luat cei mai mulţi bani în 2010

Cel mai mare salariu net din Bucureşti a revenit anul trecut unui administrator de fonduri din sectorul 1, care a câştigat 1,7 mil. lei (0,4 mil. euro), conform datelor DGFPB. Salariul lunar ar fi în acest caz de 144.679 lei.

Un asemenea câştig nu ar fi intrat în topul pe 2009, unde salariul anual al persoanei care s-a plasat pe locul 10 a fost de 2,3 mil. lei.

Pe poziţia a doua în clasamentul pe 2010, cu un câştig anual de 1,55 mil. lei, se plasează o persoană din sectorul patru, care a făcut intermedieri în comerţul cu combustibil, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie.

Consultanţa pentru afaceri şi management a adus unui bucureştean din sectorul 1 1,2 mil. lei , sumă cu care a ocupat locul trei în top.

Din comerţul cu ridicata de metale şi mine­reuri metalice doi bucureşteni din sec­to­rul 4 au încasat anul trecut salarii apro­piate, de 1,09 mil. lei, respectiv 1,06 mil. lei, cu care au intrat în clasament direct pe locurile cinci şi şase.

De două prezenţe în top 10 beneficiază şi domeniul consultanţei, care ocupă şi locul şapte, cu un salariu net apropiat de un miliard de lei. Şi în 2009, consultanţa a avut două pre­zenţe în top.

Domeniul construcţiilor de clădiri rezi­den­ţiale şi nerezidenţiale a rămas în top, dar a coborât anul trecut două poziţii, pe locul opt. O persoană din sectorul 4 a obţinut în 2010 din această activitate un salariul net de 0,94 mil. lei.

Un câştig apropiat a fost încasat anul trecut de un contribuabil din sectorul 1 care a făcut comerţ cu ridicata de produse farma­ceu­tice.

Pe ultimul loc în clasamentul salariilor de anul trecut s-a plasat un dezvoltator imobiliar din sectorul 1, care a raportat un câştig net de 0,87 mil. lei. În 2009, pe locul 10 se plasa o per­soană din domeniul TV. Domeniile farma şi imobiliar sunt nou intrate în top 10 al celor mai mari câştiguri din salarii.

Creşterile salariale accelerate de până în 2008 au dus în unele cazuri câştigurile exe­cu­tivilor români peste cele ale omologilor din re­giu­ne, fiind impulsionate de nevoile compa­niilor de competenţe manageriale, de deficitul de oameni din piaţă şi de expansiunea busi­nessurilor. În ultimii doi ani, România s-a aliniat trendului general descendent al încasă­rilor salariale.Salariile din România rămân printre cele mai mici din Europa.