Transelectrica a raportat câştiguri de trei ori mai mari în primul trimestru, de 160 mil. lei

Autor: Andrei Chirileasa 09.05.2011

Compania de transport a energiei electrice Transelectrica Bucureşti (TEL), controlată de Ministerul Economiei, a raportat în primul trimestru un profit net de 160,9 mil. lei (38 mil. euro), de 3,2 ori mai mare decât în perioada similară din 2010.

Cifra de afaceri a crescut cu 7,9%, la 750 mil. lei (177,5 mil. euro), potrivit raportului trimestrial transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Transelectrica a beneficiat de la 1 ianuarie 2011 de o creştere cu 10% a tarifului de transport al energiei electrice. În plus, cantitatea de energie transportată a fost cu 11,75% mai mare decât în primul trimestru din 2010, la 15,7 milioane de MWh.

Ministerul Economiei deţine 73,7% din acţiunile Transelectrica, în timp ce Fondul Proprietatea are 13,5%. Statul intenţionează să vândă în acest an încă 15% din acţiunile companiei.

Transelectrica are o capitalizare de 1,54 mld. lei (374 mil. euro).