Opinie de Iulian Anghel: Ce mai înseamnă UE la 61 de ani de existenţă

Criza a slăbit Uniunea Europeană. Dar i-a slăbit şi voinţa şi solidaritatea care a făcut din spaţiul unic european raiul pe pământ pentru sute de milioane de oameni de pe planetă care nu-l pot atinge cu picioarele lor?

La 61 de ani de când ministrul francez de externe Robert Schuman cerea, într-o declaraţie, ţărilor Europei să pună bazele concrete ale unei federaţii pe care o considera indispensabilă pentru menţinerea păcii (se întâmpla la 9 mai 1950) sunt voci, inclusiv în România, care susţin că solidaritatea europeană s-a diluat, că viitorul ei apare ca tulbure. Oare?

Primii paşi concreţi spre construcţia europeană de astăzi s-au petrecut şapte ani mai târziu după momentul 9 mai 1950, la 25 martie 1957, când a fost semnat Tratatul de la Roma care punea bazele "Comunităţii cărbunelui şi oţelului". Dar declaraţia lui Schuman de la 9 mai 1950 este considerată de referinţă în crearea spaţiului comun european, de aceea întreaga Uniune Europeană a sărbătorit ieri, cum o face din 1985 încoace, "Ziua Europei".

Criza economică din prezent, cea mai severă după Marea Depresiune, a bulversat Uniunea Europeană, construită treaptă cu treaptă de peste 60 de ani: valuri succesive de extindere, spaţiul Schengen, moneda unică. Ce mai urmează?

"Criza economică şi financiară a slăbit oarecum coeziunea dintre statele membre", remarca ieri ministrul român de externe Teodor Baconschi la recepţia oferită de Reprezentanţa Comisiei Europene în România cu ocazia Zilei Europei.

"Coeziunea" faţă de cine, faţă de ce? Grecia, veriga slabă a uniunii monetare a fost salvată de UE din "ghiarele" creditorilor, Irlanda are parte de clemenţă şi ajutor, România nu a primit împrumut ieftin doar de la FMI, ci şi de la UE şi în ciuda dificultăţilor economice nu renunţă la data ţintă de aderare la euro, 2015, şi a făcut un scandal monstruos că nu a fost primită în spaţiul Schengen la termenul convenit, martie 2011. România rămâne, cum spune ministrul Baconschi, "un purtător de euroentuziasm".

Că nu ştie să beneficieze de cele 20 mld. euro, fonduri structurale puse la dispoziţie de UE, nu este vina nimănui altcuiva decât a ei. Bogata Germanie sau Olandă au acceptat să-i dea aceşti bani tocmai în numele solidarităţii europene.

Sunt în jurul nostru ţări care tânjesc să se apropie de spaţiul UE. Uitaţi-vă la Balcani, uitaţi-vă la Turcia.

Este adevărat, Europa nu trece prin momente uşoare. "Criza economică a deschis în multe dintre statele membre atât opţiuni electorale populiste de extremă dreapta, cât şi reflex de repliere pe propria identitate", remarcă Baconschi.

Da, într-o oarecare măsură, dar aşa cum a susţinut şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România Nicolae Idu, chiar dacă se confruntă cu provocări imense, UE rămâne "cel mai mare demers de integrare supranaţională şi cea mai mare construcţie politică şi economică din lume".

Tocmai de aceea UE atrage ca un magnet toate privirile, toate poftele unei lumi care plonjează pe zi ce trece în sărăcie şi violenţă. Pentru că unul dintre cele mai slabe salarii din UE poate însemna pentru oameni din alte colţuri de lume un venit uriaş. Pentru că este greu de crezut că în UE s-ar mai putea întâmpla, dacă nu se produce o catastrofă, ceea ce se întâmplă astăzi în nordul Africii sau în Orient.

În cei 50 de ani de dinaintea semnării Tratatului de la Roma care a pus bazele Uniunii Europene, Europa a traversat două războaie mondiale devastatoare. Ea singură le-a provocat, iar acestea au adus după sine cea mai gravă criză economică din istorie, Marea Depresiune. Trăim o a doua criză ca amploare după Marea Depresiune, dar în pace. Peste 50 de ani de pace şi, cu urcuşuri şi coborâşuri, de creştere necontenită.

Europa a căzut economic la nivelul lui 2007, dar nu a plonjat în negura Evului Mediu. Peste Europa nu planează spectrul unui nou Război Rece, chiar dacă putem vorbi în aceste zile despre un mic "Război Schengen", în urma cererii Franţei şi Italiei de a reintroduce controalele la frontieră.

Dar acestea vor fi temporare, provocate de alţii (conflictul din Africa), iar Europa poate însemna după criză, după ajustările necesare şi învăţămintele trase, cu mult mai mult decât a însemnat vreodată în istoria ei de 60 de ani.