Drumul spre celebritate începe la 16 ani/ de Oltea Şerban-Pârâu
După cinci luni, "Drumul spre celebritate" s-a încheiat pentru o nouă serie de concurenţi, al doilea sezon al concursului naţional de la Palatul Mogoşoaia fiind câştigat de un tânăr violoncelist de doar 16 ani.
Premiul I a fost câştigat de violoncelistul Ştefan Cazacu - elev în clasa a XI-a la Liceul de Muzică "George Enescu" din Bucureşti. Premiul al II-lea a fost obţinut de pianistul Mihai Ritivoiu, iar pe cea de-a treia poziţie s-a clasat violonistul Alexandru Mălaimare, ambii studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Primii trei clasaţi vor avea şansa de a face înregistrări speciale radio, vor fi solişti ai Orchestrei de Cameră Radio într-un concert din stagiunea 2011-2012, vor fi invitaţi în cadrul stagiunii Muzica la Palatele Brâncoveneşti, ediţia 2012, vor susţine un recital în cadrul Stagiunii "Sunetul muzicii" de la Castelul Peleş şi au împărţit premiile în bani. Premii cât se poate de consistente, aşadar...
Au mai fost oferite şi alte disticţii, cele mai importante revenind flautistei Elena Dinuţa Costache - Premiul special oferit de Florin Croitoru şi trio-ului alcătuit din violonistul Alexandru Mălaimare, violoncelista Gabriela Bokor şi pianistul Mihai Ritivoiu - Premiul special al Fundaţiei Internaţionale "Ion Voicu". Aceştia patru au obţinut şi o bursă din partea Exces Music la Academia Icon Arts 2011.
Câştigătorul concursului, Ştefan Cazacu, are 16 ani şi este încă elev. Nu se află la primul lui premiu, deoarece a câştigat până acum numeroase distincţii la concursuri naţionale, la competiţii internaţionale desfăşurate în Austria şi Croaţia, iar anul trecut a câştigat preselecţia naţională la concursul "Eurovision Young Musician".
Existenţa acestor tineri valoroşi spune însă mai mult decât simpla enumerare a unor distincţii. Ştefan Cazacu reprezintă astfel prototipul unei nişe din păcate foarte înguste în cadrul generaţiei sale, aceea a celor foarte tineri care sunt deja înscrişi ferm pe drumul adevăratei performanţe. Chiar dacă sunt încă foarte vulnerabili, aceştia au deja un cuvânt de spus în arta lor, un mesaj artistic bine racordat la nivelul internaţional. Iar şansa de a asculta un tânăr muzician care, în pofida tinereţii, cu a sa inefabilă aură ludică, stă deja pe propriile picioare din punct de vedere artistic ar trebui acordată unui public cât mai larg. Pentru că nu este vorba doar despre a aplauda o performanţă, ci despre o binevenită infuzie de optimism şi încredere în propriile puteri, indiferent de vârstă.
Într-o societate în care proiecţia în viitor pierde tot mai mult teren, ascultarea acestor tineri poate induce ieşirea din mrejele insidioase ale blazării. De aceea este bine ca radioul public să continue să se implice în amplificarea expunerii acestui tip de valori artistice.