BRD: Trezoreria va atrage în acest an de pe pieţele externe peste 1,8 mld. euro, prin împrumuturi pe termen mediu

Ziarul Financiar 11.05.2011

Ministerul Finanţelor va împrumuta în acest an 7,5 miliarde lei (1,8 miliarde euro) de pe pieţele externe prin programul MTN (Medium Term Notes), în condiţiile în care nevoia totală de finanţare pentru 2011 este estimată la 86 miliarde de lei (circa 21 miliarde euro), potrivit BRD.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Bogdan Drăgoi a anunţat marţi că România va efectua prima emisiune prin programul MTN (Medium Term Notes) în prima parte a acestui an şi va lansa o altă licitaţie în a doua parte a anului 2011.

Potrivit raportului de primăvară al BRD privind perspective macroeconomice, nevoia totală de finanţare de 86 de miliarde de lei pentru acest an a fost calculată luând în considerare un deficit bugetar de 4,4% din PIB, cât a fost convenit cu FMI. Astfel, BRD estimează că Finanţele vor împrumuta 24 de miliarde de lei pentru acoperirea deficitului bugetar şi 61,8 miliarde lei pentru plata serviciului datoriei publice.

Din totalul nevoii de finanţare, 12,4 miliarde de lei vor reprezenta împrumuturi contractate direct sau garantate de stat.

Potrivit BRD, o sumă de 67,6 miliarde de lei va fi atrasă prin emisiuni de titluri de stat, din care cea mai mare parte de pe piaţa locală, respectiv 56 de miliarde de lei.

De la începutul acestui an, Finanţele au împrumutat de pe piaţa locală peste 24 miliarde de lei.