Turcii de la Garanti, profit de 3,2 mil. euro în T1

Autor: Liviu Chiru 11.05.2011

Turcii de la Garanti au obţinut în primul trimestru un profit de 3,2 mil. euro din operaţiunile derulate în România, iar banca a trecut pe profit pentru prima dată de la lansarea ofensivei pe retail în urmă cu mai bine de cinci ani.

"Vom continua să investim în proiecte de dezvoltare pe plan local. Aceste investiţii vor viza în primul rând extinderea reţelei de unităţi, precum şi infrastructura IT", a declarat Murat Atay, CEO al grupului Garanti în România.

Grupul deţine o bancă şi trei IFN-uri specializate în credite de consum, ipotecare şi leasing. Activele totale au ajuns la 1,8 mld. euro la sfârşitul lunii martie. Banca a obţinut în primul trimestru un profit de 2,4 mil. euro la active de 1,5 mld. euro. Cele trei IFN-uri au contribuit cu un câştig de 0,8 mil. euro.

Garanti a preluat la sfârşitul anului trecut participaţia de circa 27% a americanilor de la GE Money în bancă şi cele trei instituţii financiare nebancare (IFN) pe care le-au operat în comun în anii trecuţi. După tranzacţia de la sfârşitul anului trecut cele trei societăţi au primit branduri comerciale distincte - Garanti Credite de consum, Garanti Leasing şi Garanti credite ipotecare - deşi denumirile juridice au fost păstrate. Garanti a încheiat anul trecut cu active de 1,4 mld. euro, în creştere cu 70% faţă de 2009, plasându-se astfel pe locul 14 în ierarhia jucătorilor din sistem.

Pentru anul acesta banca şi-a bugetat o creştere cu 30% pe creditele acordate, urmând să treacă astfel de pragul de un miliard de euro, după ce în 2010 a făcut un salt de 45%.

Grupul Garanti este activ pe piaţa locală printr-o sucursală de la sfârşitul anilor '90, însă mult timp a rămas cu o prezenţă discretă, concentrată în zona clienţilor corporate. Din 2007 turcii au lansat o ofensivă pe retail, colaborând la acel moment cu americanii de la GE Money, care deţineau o participaţie şi în cadrul grupului. În 2010 banca a primit licenţă de funcţionare ca instituţie de credit locală de la BNR, iar Garanti a cumpărat cele trei instituţii financiare nebancare de la GE Money, după ce americanii au decis să se retragă din regiune.