Gedeon Richter a avut afaceri mai mici în primul trimestru

Autor: Ioana David 11.05.2011

Compania farmaceutică ungară Gedeon Richter a înregistrat afaceri de 33 mil. euro în primele trei luni pe piaţa locală, în scădere cu 18,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Grupul ungar deţine singura activitate integrată din industria locală de medicamente, unde are, pe lângă retail şi distribuţie, şi o unitate de producţie la Târgu-Mureş achiziţionată în 1998, dar şi un segment de import.

Rezultatele slabe din România au fost înregistrate de divizia de retail şi distribuţie, aceasta având o scădere de 23%, până la 28,1 mil. euro. Aproximativ 87% din cifra de afaceri de pe segmentul de retail şi distribuţie s-a realizat de către subsidiara din România, restul de către diviziile din CIS (Comunitatea Statelor Independente - n. red.)", se arată în raportul trimestrial al companiei.