Finanţele trebuie să plătească numai în acest an 61 mld. lei pentru serviciul datoriei

Autor: Marius Radu - Mediafax 11.05.2011

Ministerul Finanţelor va împrumuta în acest an 7,5 miliarde lei (1,8 mld. euro) de pe pieţele externe prin programul MTN (medium term notes), în condiţiile în care nevoia totală de finanţare pentru 2011 este estimată la 86 miliarde de lei (circa 21 mld. euro), potrivit BRD.

Secretarul de stat în Ministerul Finan­ţelor Bogdan Drăgoi a anunţat marţi că România va efectua prima emisiune prin programul MTN în prima parte a acestui an şi va lansa o altă licitaţie în a doua parte a anului 2011.

Potrivit raportului de primăvară al BRD privind perspectivele macroeconomice, nevoia totală de finanţare de 86 miliarde lei pentru acest an a fost calculată luând în considerare un deficit bugetar de 4,4% din PIB, cât a fost convenit cu FMI. Astfel, BRD estimează că Finanţele vor împrumuta 24 miliarde lei pentru acoperirea deficitului bugetar şi 61,8 miliarde lei pentru plata serviciului datoriei publice.

Din totalul nevoii de finanţare, 12,4 miliarde lei vor reprezenta împrumuturi contractate direct sau garantate de stat. Potrivit BRD, o sumă de 67,6 miliarde lei va fi atrasă prin emisiuni de titluri de stat, din care cea mai mare parte de pe piaţa locală, respectiv 56 miliarde lei. De la începutul acestui an Finanţele au împrumutat de pe piaţa locală peste 24 miliarde de lei.

Guvernul a aprobat la mijlocul anului trecut un program de emisiuni MTN pe piaţa internaţională pe o perioadă de trei ani, cu un plafon maxim de 7 mld. euro, dar până în prezent nu s-a realizat nicio licitaţie.

Săptămâna trecută Ministerul Finan­ţelor s-a împrumutat cu 939 mil. euro prin emiterea de titluri de stat în valută cu scadenţă la trei ani pe piaţa internă, cu 56% mai mult decât valoarea anunţată, la un randament de 4,89% pe an, uşor mai ridicat decât la emisiunea precedentă din noiembrie 2010. De altfel, Trezoreria s-a împrumutat în ultimii doi ani în valută mai mult de pe piaţa internă decât de pe cea externă.

Société Générale, alături de Erste Bank sunt aranjorii selectaţi de către Ministerul Finanţelor pentru emisiunile din programul cadru de finanţare pe termen mediu.