CSA: Piaţa asigurărilor a scăzut cu 6,6% în primul trimestru, la 2,14 miliarde de lei

Autor: Adrian Dumitrache 12.05.2011

Piaţa asigurărilor generale şi de viaţă a scăzut cu 6,6% în primele trei luni, la 2,14 miliarde de lei, pe fondul reducerii subscrierilor din asigurări generale cu 8,8%, la 1,71 miliarde de lei, potrivit datelor preliminare ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

În perioada similară a anului 2010, ritmul de scădere a veniturilor din prime a fost de 5,3%, la 2,29 miliarde lei.

Potrivit datelor CSA, veniturile generate de poliţele de viaţă au însumat 433,83 milioane de lei, cu 3,3% mai mult faţă de martie 2010.

În privinţa asigurărilor generale, poliţele RCA şi-au redus ponderea de la 43,6% la 39,1%, subscrierile însumând 667,75 milioane de lei, în scădere cu 18,2% faţă de martie 2010.

"Având în vedere puterea de cumpărare a clienţilor, asigurătorii au redus tarifele de primă la contractele RCA, fapt ce a atras coborârea ponderii acestei calse de asigurări la 39,1%. Gradul de cuprindere s-a situat la 85%", a spus preşedintele CSA, Angela Toncescu, la un seminar de specialitate.

Ea a adăugat că veniturile din asigurări generale ar fi scăzut cu numai 0,9% în primul trimestru al acestui an dacă veniturile din poliţele RCA ar fi rămas la acelaşi nivel ca în primele trei luni ale anului 2010.

Un ritm similar de scădere au înregistrat şi poliţele CASCO - 18,7%, care au cumulat venituri de 486,97 milioane de lei, de la 598,93 milioane de lei în martie 2010. Cota de piaţă a asigurărilor CASCO a coborât de la 31,9% la 28,5%.

Asigurările de incendiu şi calamităţi naturale au crescut 22,8%, la 326,76 milioane de lei, iar cota de piaţă a urcat cu aproape cinci puncte procentuale, la 19,1%.

"De remarcat că primele din asigurări de locuinţe au avansat cu 34,1%, la 164,58 milioane de lei. Numărul de contracte în vigoare la sfârşitul lunii martie a depăşit pragul de 2,7 milioane, din care aproape de 480.000 sunt poliţe obligatorii. Astfel, gradul de cuprindere în asigurare a fondului locativ naţional a atins 32,9%", a spus Toncescu.

În cadrul asigurărilor de viaţă, contractele unit-linked (cu componentă investiţională) au scăzut cu 10,5%, la 160,64 milioane de lei, în timp ce poliţele de viaţă tradiţionale au însumat prime de 263,4 milioane de lei, cu 13,6% mai mult faţă de martie 2010.

Pentru toate clasele de asigurări, companiile de profil au plătit despăgubiri de 1,26 miliarde de lei, în scădere cu 6,3%.

În cazul asigurărilor generale, indemnizaţiile au atins o pondere de 59% şi au însumat 1,1 miliarde de lei, de la 1,19 miliarde de lei în urmă cu 12 luni, în timp ce pentru poliţele de viaţă au crescut cu 1,95%, la 160,4 milioane de lei.

Pe de altă parte, răscumpărările achitate de asigurători (totale şi parţiale) au fost în sumă de 90,15 milioane de lei, în scădere cu 1,81% faţă de primul trimestru din 2010.

Despăgubirile pentru poliţele RCA au coborât cu 3,5%, la 402,94 milioane de lei, iar cele pentru CASCO au coborât cu 17,7%, la 534,14 milioane de lei.

Datele CSA arată cu brokerii au intermediat prime de 701,15 milioane de lei, nivel cu 9,2% mai redus faţă de finele lunii martie 2010. Gradul de intermediere s-a situat la 33% din totalul primelor subscrise, similar celui din consemnat în urmă cu 12 luni.

În schimb, venturile intermediarilor au urcat cu 8,6%, la 141,1 milioane de lei.

Anul trecut, industria asigurărilor generale şi de viaţă a coborât cu 5,7% în 2010, la 8,36 miliarde de lei, reprezentând al doilea an consecutiv de scădere, pe fondul reducerii cu 7,5% a subscrierilor pe segmentul asigurărilor generale, la 6,69 miliarde de lei, în timp ce piaţa asigurărilor de viaţă a urcat cu 2,32%, la 1,66 miliarde de lei.