Opinie Daniel Dăianu: Dacă reuşeam să atragem fonduri UE ieşeam mai devreme din recesiune

Autor: Daniel Daianu 13.05.2011

Datele oferite azi de Institutul de Statistică confirmă aşteptările majorităţii analiştilor. Economia a atins pragul de jos în prima parte a anului trecut, trecând peste şocul creşterii TVA. Suntem într-o lentă ieşire din recesiune.

Suntem printre ultimii care ieşim din recesiune. Cifrele privind exportul şi refacerea de stocuri indică pistoanele ieşirii din recesiune fiindcă investiţiile şi consumul privat nu merg încă. Puterea de cumpărare a fost puternic lovită, atât în economia privată şi sectorul public.

Oamenii sunt mai precauţi, înclinaţia spre consum a scăzut.

Nu m-a surprins nivelul creşterii de 0,6%. Este în pas cu ceea ce credeam. Dar trebuie spus că acel plus 0,1% din trimestrul IV 2010 faţă trimestrul III din 2010 a fost în marja de eroare.

Foarte importantă este dinamica.

Formarea brută a capitalului, adică investiţiile, s-a redus în timpul crizei cu 5% din PIB. Aici un rol a jucat scăderea investiţiilor străine directe. Sectorul public nu a compensat, nu a atras fonduri europene.

Nu am ieşit mai devreme din recesiune pentru că am utilizat fondurile europene. Poate s-a dorit dar nu s-a reuşit. Ca măsura anticiclică, dacă reuşeam o absorbţie anuală de 3-4% din PIB este probabil să fi reuşit să ieşim mai devreme din recesiune.