Băsescu, la convenţia PDL: Cred că vom avea o creştere economică mai mare decât cea prognozată

Autor: Mediafax 14.05.2011

Preşedintele Traian Băsescu a estimat, sâmbătă, la Convenţia Naţaională a PDL, o creştere economică mai mare decât cea prognozată pentru acest an.

"Cred că anul acesta vom avea o creştere economică puţin mai mare decât cea estimată, de 1,5%. Mă uitam cu câtă durere în suflet şi cu câtă negare era ieri toată lumea supărată că cifrele arată că am fi ieşit din recesiune. Era o disperare. Este un succes faptul că am ieşit din recesiune pentru că ei au suportat cele mai grele măsuri, şi eu ori de câte ori o să am ocazia o să le cer scuze că a trebuit să luăm aceste măsuri", a apreciat Traian Băsescu.

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% în primul trimestru, faţă de ultimelele trei luni ale anului trecut, astfel că România a ieşit tehnic din recesiune după doi ani şi jumătate, potrivit primelor estimări anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de trimestrul corespunzător din 2010, PIB a urcat cu 1,6% în serie brută şi cu 0,3% în serie ajustată sezonier.

Pentru ca o economie să iasă tehnic din recesiune este nevoie ca PIB să crească în două trimestre consecutiv. În trimestrul patru din 2010, faţă de precedentele trei luni, PIB a înregistrat o creştere uşoară, de 0,1%.

Citiţi mai multe declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu la convenţia PD-L pe www.mediafax.ro