Dănilă, BNR: Populaţia este prizonieră în credite cu scadenţe lungi şi rate mari

Autor: Liviu Chiru 15.05.2011

Creditarea nu poate reporni pentru că majoritatea clienţilor sunt deja prea îndatoraţi prin creditele pe termene foarte lungi pe care le-au contractat în anii de boom la care plătesc rate lunare mari, astfel că nu se mai califică pentru împrumuturi noi.

"Astăzi creditarea nu paote re-demera pentru că populaţia este <prizonieră> în aceste durate mari de viaţă ale creditelor , pe un nivel mic al principalului, dar cu un serviciu mare al creditului, care îi descalifică pentru noi credite. Pentru moment, băncile comerciale nu pot să facă decât re-finanţări ale vechilor credite", le-a spus Nicolae Dănilă, membru al Consiliului de Administraţie al BNR şi fost preşedinte al BCR, la sfârşitul săptămânii trecute studenţilor Universităţi Ovidius din Constanţa.

El a arătat că împrumuturile cu perioade de rambursare foarte lungi au fost create de bănci ca răspuns la măsurile administrative impuse la acea vreme de BNR.

În anii de boom, BNR a introdus o serie de măsuri "neortodoxe" - de la impunerea de plafoane pentru gradul de îndatorare a clienţilor până la limitarea soldului creditelor în valută pentru bănci în funcţie de capitalurile deţinute - în încercarea de a tempera creditarea, care creştea anual cu ritmuri de peste 50%, alimentând un consum supradimensionat.

Băncile aveau atunci acces facil la resurse ieftine de la băncile-mamă din străinătate, iar asta a dus la competiţie acerbă pentru acapararea de cote de piaţă pe creditare, în timp ce atenţia pentru consolidarea bazei de finanţare locale a fost mică.

"În perioada de dinainte de criza financiară, sistemul bancar din România s-a bucurat de accesul la surse de finanţare abundente şi ieftine din afara ţării. În acest caz, soluţia cea mai simplă la îndemâna decidenţilor din România era acţionarea pârghiei fiscale - legată de nivelul veniturilor. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, iar măsurile de politică monetară nu puteau da roade. Măsurile neortodoxe - administrative - aplicate de către BNR nu au avut decât un impact temporar, până când barierele au putut fi depăşite", remarcă Dănilă.

Creşterea rapidă a veniturilor a permis populaţiei să împrumute sume tot mai mari, alimentând astfel un consum nesustenabil, care s-a văzut în explozia preţurilor pe piaţa imobiliară şi vânzări record de automobile sau echipamente electrocasnice. Acestea au fost pieţele care au înregistrat şi cele mai mari căderi după debutul crizei, în toamna lui 2008.

"Trebuie să se găsească soluţii echilibrate care să rezolve cele două obiective aparent conflictuatel şi anume întărirea şi stabilitatea sistemului financiar cu eliminarea repetării fenomenelor dinaintea şi din timpul crizei, pe de o parte, şi obiectivul de creştere economică şi crearea de locuri de muncă", apreciază Dănilă.