Aprecierea leului a ajutat creşterea

Ziarul Financiar 15.05.2011

Leul a câştigat circa 4% în faţa euro pe parcursul primului trimestru, cursul coborând de la 4,28 la 4,11 lei pentru un euro. Aprecierea moderată a cursului nu a lovit direct în exporturi, care şi-au menţinut ritmurile înalte de creştere, dar a reuşit în schimb să reducă uşor efortul de plată a ratelor la creditele în valută, ceea ce a însemnat că au rămas mai mulţi bani pentru consum.

"Am avut rate de dobândă foarte mici la lei şi un curs mai jos, care au ajutat probabil partea de consum în primul trimestru. Nu neapărat prin creditele noi, pentru că vânzările au fost slabe, dar clienţii au avut mai puţin de plătit la împrumuturile în derulare", spune Niculaie Chideşciuc, economistul-şef al ING. Circa două treimi din creditul pentru companii şi populaţie este în valută, preponderent în euro.

În primul trimestru leul a câştigat chiar mai mult în faţa dolarului, cursul coborând cu aproape 10%, până 2,9 lei pentru un dolar. Mişcarea nu a reuşit însă să tempereze creşterea preţurilor la combustibili.