Tensiune mare înainte de întâlnirea miniştrilor de finanţe europeni

Autor: Bogdan Cojocaru 16.05.2011

Miniştrii de finanţe din zona euro s-au întâlnit ieri la Bruxelles într-o atmosferă tensionată pentru a discuta pachetul de finanţare de 78 mld. euro stabilit pentru Portugalia şi suplimentarea ajutorului de 110 miliarde de euro acordat Greciei.

Situaţia în care se află Dominique Strauss-Kahn, şeful FMI şi unul dintre principalii arhitecţi ai programelor de asistenţă pentru ţările cu probleme din Europa, este o presiune suplimentară pe umerii Europei, chiar dacă politicienii au minimalizat importanţa acestui lucru. FMI a fost reprezentat la întâlnire de directorul general adjunct Nemat Shafik.

"Vidul din conducerea FMI vine într-un moment foarte nepotrivit pentru Europa, care stă pe muchia unei crize severe a datoriilor", a afirmat Eswar Prasad, profesor de economie la universitatea Cornell, citat de BBC.

Mulţi analişti apreciază că problemele Greciei sunt atât de mari, încât un default al acestui stat este inevitabil.

"Este destul de clar că programul stabilit pentru Grecia nu va merge, iar Atena trebuie salvată din nou, şi va fi nevoie de restructurarea datoriilor greceşti. Presupunerea a fost că Strauss-Kahn, aflat în fruntea FMI, nu va întoarce spatele Europei, că FMI va continua să sprijine Europa. Acum, că Strauss-Kahn nu mai e, această presupunere devine problematică", a declarat pentru Bloomberg Eswar Prasad, analist la Brookings Institution din Washington.

Prasad apreciază ca iminentă plecarea lui Strauss-Kahn din poziţia de director general al FMI.

Strauss-Kahn, fost ministru de finanţe în anii 1990, a avut un rol important în înfiinţarea zonei euro, a "pilotat" FMI în timpul crizei financiare şi a negociat contribuţia de o treime a Fondului la ajutoarele destinate Greciei, Irlandei şi Portugaliei.