Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Sfârşitul recesiunii cu Audi, H&M, iPhone şi converşi în picioare

Parcă a fost ieri vara lui 2008, banii erau peste tot, veniturile companiilor se făceau încă de la începutul lunii, iar bonusurile doar trebuia încasate, la restaurante se comandau "încă o şampanie/încă un vin, dar să fie rece", toată lumea era fericită, creditele se dădeau la foc automat, bugetarii erau clienţii cei mai căutaţi pentru că aveau actele cele mai curate, casele aveau preţuri de Viena, la mare era un adevărat pelerinaj la sfârşit de săptămână, asta dacă nu găseai loc la avion să tragi o fugă în weekend până în Grecia. Salariile creşteau, iar ofertele erau peste tot. Criza financiară era la ei acolo, în America. Nicio îndoială în privinţa viitorului. Niciuna.

De la finalul lui noiembrie au început să se deterioreze veniturile companiilor. Întâi multinaţionalele au început să taie din bugete pentru că primiseră ordine de afară, bancherii începeau să pună întrebări celor care cereau finanţare, iar lumea nici nu ştia că trăieşte ultima noapte de "consum". Urma criza, recesiunea, prăbuşirea, căderea în cap, spuneţi-i cum vreţi, că nici noi nu ştim ce am avut. Acum se spune că am ieşit din recesiune, dar nu din criză.

Dar cum a văzut/simţit fiecare recesiunea/criza, pentru că fiecare vede diferit? Pentru bugetari a fost şocul tăierii salariilor cu 25% din iunie 2010. Pentru oamenii de afaceri români a fost şocul reducerii/tăierii liniilor de finanţare, căderea încasărilor, statul la uşile bancherilor pentru reeşalonarea datoriilor, întârzierea plăţii facturilor - atât de încasat, cât şi de plătit -, nopţile de coşmar că a doua zi sunt salariile de plătit şi nu sunt bani în cont, revenirea la plata cu punga, ca în anii '90, reducerea angajaţilor şi mai apoi tăierea salariilor la cei rămaşi, punerea la îndoială a viabilităţii afacerii în noile condiţii vitrege de pe piaţă, lipsa Guvernului cu măsuri de sprijinire a relansării: "Ce a făcut Boc?". "Nimic." Şi în final pentru unii insolvenţa. Mai greu a fost pentru proprietarii ajunşi în această situaţie să se obişnuiască în gând cu această noţiune. Şi cu tatuajul de rigoare. După aia în practică a fost mai simplu. Trebuia tăiate/şterse datoriile către bănci, către stat, către furnizori etc. Cum spunea cineva - doar nu o să stau acum să muncesc o viaţă pentru bănci! Este stres, dar afacerea merge înainte cu un bilanţ ca nou. Şi-a vândut cineva "mobila din casă", au adus banii din afară (cei care îi au) ca să mai plătească din datorii, şi-a vândut cineva afacerea la 90% discount, au vândut toate maşinile din garaj şi au luat metroul? Nu prea. Audi-ul este tot la scară. Deci viaţa a mers ca înainte, dar cu alte cifre, mai mici. Şi nimeni nu şi-a tras un glonte în cap pentru că e în "faliment", pentru că nu mai poate... Pentru că mulţi au trăit afacerile şi acum un deceniu şi a fost mai rău.

De partea cealaltă, pentru angajaţi, pentru cei mai tineri care s-au angajat prima oară după 2000 şi care au prins o perioadă extraordinară, cu creşteri salariale an de an, cu oferte de job lunare de la concurenţă, criza a fost ceva nou. Nu au mai experimentat aşa ceva. Tăieri de personal, scăderi de salarii, stres, viaţa nu mai este aşa roz. Creditele la bancă au început să apese greu în subconştient. Oricum, casa-i casă şi nu o aduci în discuţie. O parte au dat înapoi maşinile luate în leasing pentru că, dintr-o dată, 250 - 300 euro pe lună este foarte mult, la un salariu de 700 - 800 euro pe lună. Şi-au luat maşini second-hand pentru că au scăzut preţurile. Plinul la benzină a devenit scump, iar companiile petroliere - inamicul public. Dar nu ştiu cum şi în plină recesiune, cu oameni în culmea disperării, maşinile merg. Cu o creştere a preţurilor de 20% numai în acest an, vânzările au scăzut cu numai 5%.

A scăzut consumul ce-i drept, dar a scăzut pentru că nu mai bei trei beri pe seară, ci numai două, la masă renunţi poate la vin, poate la altceva, poate mai sari peste o colecţie nouă de la Zara, dar tot iei ceva de la reduceri. A venit H&M şi s-au făcut cozi. Or fi ieftine hainele la H&M, dar tot s-au găsit 50 de lei, poate 100 de lei, pentru ceva la inaugurare. Povestea cineva că în prima zi a venit o fată şi a lăsat 1.000 lei.

Centrul vechi din Capitală este full. Iei o şaorma de la colţ şi apoi pe terasă la băut şi discutat despre criză, că-i rău în ţară, că nu sunt joburi, cum nimeni nu mai dă 1.000 euro la angajare. Şi au "converşi" în picioare, poate un iPhone, iPad, chestii din astea banale. Iar săptămâna viitoare ei sunt 4 zile la Roma, cu low-costul. Sau o săptămână cu trenul prin Europa. E deja ceva cotidian, nu e nimic ieşit din comun. Ţin minte că un taximetrist, cei care se plâng cel mai des că e rău, că nu au clienţi, că benzina e scumpă, dar niciunul nu renunţă, spunea cum a luat acum o nouă casă, că s-au mai ieftinit, pentru copilul lui, că are şi o afacere de familie care-i mai aduce nişte bani. Dar este greu.

Sigur, ăsta-i Bucureştiul, care-i alt­ceva faţă de restul ţării. Dar totuşi faţă de acum 15 ani, acum a fost "parfum". O inflaţie anuală de 8% e nimic faţă de 8% lunar de atunci.

Dar toată lumea a rezistat. Ca şi acum.