Şeful Asirom a fost concediat. Locul a fost luat de Mariana Diaconescu, soţia liderului UNPR Cristian Diaconescu. Ca vicepreşedinte câştiga 7.100 de euro pe lună

Autor: Ciprian Botea 17.05.2011

Austriacul Boris Schneider va fi înlocuit din poziţia de preşedinte Asirom după şase ani de mandat, conducerea companiei urmând să fie preluată de Mariana Diaconescu, care a deţinut până în prezent funcţia de vicepreşedinte, potrivit unor surse din piaţă.

Decizia a fost luată de acţionarul majoritar Vienna Insurance Group, în condiţiile în care compania a înregistrat din 2005 încoace pierderi cumulate de aproape 200 milioane lei. Asirom a reuşit abia anul trecut să obţină un profit de circa 20 milioane lei.

Compania se situa la sfârşitul anului trecut pe locul şase în piaţa asigurărilor.

Fost preşedinte al Eximbank România, Diaconescu a fost numită vicepreşedinte al Asirom în 2005, în acelaşi an conducerea asiguratorului fiind preluată de Boris Schneider. În calitate de vicepreşedinte, aceasta câştiga în urmă cu un an un salariu de 7.100 de euro lunar, conform declaraţiei de avere a soţului său.