Cum a pierdut statul român 4,5 mld. euro în opt ani din cauza problemelor de pe piaţa alcoolului

Autor: Victor ROTARIU 17.05.2011

În perioada 2003-2010 statul a pierdut circa 4,5 miliarde de euro din cauza evaziunii de pe piaţa băuturilor spirtoase, după cum estimează Organizaţia Patronală a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice (Garant).

Pentru plata pensiilor statul român are nevoie, anual, de circa 13 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că toţi banii pierduţi de bugetul de stat în urma evaziunii de pe piaţa băuturilor alcoolice în perioada 2003-2010 ar fi ajuns pentru plata pensiilor timp de patru luni. Doar pierderile de anul trecut ar fi putut ajunge pentru a plăti pensiile timp de aproape o lună.

Din acest total, 3,3 miliarde de euro au fost pierdute prin neîncasarea accizei specifice, care a urcat de la 150 de euro pe hectolitrul de alcool pur în 2003 la 750 de euro/hl alcool pur, nivel care a fost menţinut până în prezent. Diferenţa până la 4,5 miliarde reprezintă pierderile statului din neplata TVA aferentă băuturilor vândute precum şi alte taxe. Doar anul trecut statul ar fi putut încasa 600 de milioane de euro în plus la buget din acciza pe alcool pur, dacă nu ar fi fost evaziune, conform datelor patronatului.

În 2010 vânzările ilegale de băuturi spirtoase au reprezentat circa 60% din totalul pieţei de profil, respectiv aproape 750 de milioane de euro. Citiţi mai mult despre cum a pierdut statul român 4,5 miliarde de euro în opt ani din cauza problemelor de pe piaţa alcoolului pe www.gandul.info