GSK Consumer Healthcare îşi coordonează din România activităţile regionale

Autor: Ioana David 17.05.2011

GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, divizie a companiei farmaceutice GlaxoSmithKline (GSK), l-a numit pe Victor Geus, 39 de ani, în poziţia de director general al unui hub care include România, ţările adriatice, balcanice şi baltice, în total 14 state. La începutul acestui an România a devenit centrul de coordonare pentru operaţiunile GSK Consumer Healthcare din regiune. "România este ţara care aduce cea mai mare contribuţie la hub, reprezentând între o treime şi o jumătate din totalul afacerii din hub", a spus Geus. Anterior acestei poziţii, olandezul Geus a fost CEE commercial director în cadrul aceleiaşi companii. Din portofoliul firmei fac parte branduri precum Coldrex, Panadol, Aquafresh, Sensodyne, Parodontax, Corega. La nivel internaţional divizia GSK Consumer Healthcare a avut în 2010 vânzări de circa 5 mld. lire (5,7 mld. euro). În România, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, GlaxoSmithKline Consumer Healthcare SRL a avut în 2009 afaceri de 350.000 de euro. Pe piaţa locală, divizia de Consumer Healthcare şi cea de farmaceutice au management diferit.