Topul celor mai mari 100 de case de avocatură de business

Autor: Cristi Moga 17.05.2011

ZF publică astăzi topul celor mai importante 100 de case de avocatură, unde lucrează 1.500 de avocaţi de business. Ei câştigă de la 5.000 de euro la 1,5 mil. euro pe an.




Ziarul Financiar publică astăzi a treia ediţie a Anuarului Caselor de Avocatură - Top 100 firme de avocaţi, un supliment anual al ZF care descrie în detaliu unul dintre cele mai competitive sectoare - avocatura de business.

Cine sunt cei care câştigă la 30 de ani un milion de euro pe an, cine sunt avocaţii care îşi pun semnătura pe contracte de fuziuni şi achiziţii de sute de milioane de euro şi cum poate ajunge un absolvent de Drept să facă parte din această lume rarefiată a avocaţilor de business?

Cei peste 1.500 de avocaţi de business, dintre care mulţi sunt şcoliţi şi în străinătate, au veniturile anuale care pleacă de la circa 6.000 de euro pentru juniori şi pot ajunge la 1,5 - 2 milioane de euro pentru poziţii cheie în com­panii. Per total, cele 100 de firme cuprinse în anuar, care au cei mai mulţi avocaţi înre­gis­traţi în cadrul Baroului Bucureşti, facturează anual circa 200 de milioane de euro pentru serviciile prestate celor mai mari companii, dar şi micilor întreprinzători, veni­turi din care circa 100 de milioane de euro repre­zintă profitul net al partenerilor, liderii firmelor.

Ce experienţă trebuie să ai pentru a deveni partener într-o asemenea casă de avocatură? Cel mai tânăr parte­ner într-o firmă din top 30 are doar 28 de ani, în timp ce media de vârstă a avocaţilor din aceste firme este de circa 30 de ani, res­pectiv 5-6 ani de experienţă, în condiţiile în care piaţa de profil a explodat în ultimul deceniu.

Firme importante, precum Popovici Niţu & Asociaţii, Schoenherr, PeliFilip sau Ba­dea Clifford Chance sunt con­duse la vârf de avocaţi de 35-36 de ani, care pot contabiliza la sfârşitul unui an financiar bun un venit net individual ce poate depăşi un milion de euro.

Florentin Ţuca şi Gabriel Zbârcea, managing partnerii fir­mei Ţuca Zbârcea & Asociaţii, liderul pieţei de profil, dar şi avocaţii mai experimentaţi precum Ion Nestor, Gheorghe Muşat sau Valeriu Stoica au la rândul lor venituri anuale ce pot depăşi chiar 2 milioane de euro net.

Ce şanse au studenţii de drept la asemenea poziţii şi venituri? Marile case de avocatură oferă în fiecare an burse în cadrul facultăţilor de profil celor mai buni studenţi pen­tru a-i atrage ulterior în cadrul firmelor, astfel că tinerii absolvenţi pot ieşi de pe băncile facultăţii cu salarii de în­ceput cuprin­se între 500 şi 1.000 de euro lunar.

Nivelul competiţiei este însă foarte ridicat, do­sa­rele "grele" provoacă de­se­ori nop­ţi nedormite, dar opor­tunităţile sunt mult mai ridicate decât în alte do­menii, cu atât mai mult cu cât în anii de rece­siune piaţa avocaturii a fost printre cele mai puţin afectate domenii.