Mobius: Următorul şef al FMI ar trebui să fie dintr-o ţară emergentă

Autor: Marius Oncu 18.05.2011

Următorul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI) ar trebuie să provină din China, India sau alt stat cu economie în curs de dezvoltare, a declarat, miercuri, Mark Mobius, preşedinte-executiv al Franklin Templeton Investments, administratorul Fondului Proprietatatea.

"Ar trebui să pună pe cineva din China, India sau alt stat din categoria economiilor emergente, care să inspire aer proaspăt în unele din aceste instituţii internaţionale", a spus Mobius, citat de Reuters.

Comentariile şefului Franklin Templeton Investments survin în contextul intensificării presiunilor pentru demisia directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, după ce acesta a fost arestat la New York, sub acuzaţia de tentativă de viol.

Bătălia pentru succesiunea la conducerea FMI s-a înteţit, după ce China, Brazilia şi Africa de Sud au pus sub semnul întrebării monopolul europenilor asupra unui post cheie în economia mondială.

China a cerut ca alegerea următorului şef al Fondului să fie făcută "corect, transparent şi în funcţie de merit".

Aceasta este pentru prima dată când China, al treilea mare acţionar al FMI, se implică public în faza de început a dezbaterilor pentru selecţia directorului general.

Franklin Templeton Investment Management a fost desemnat, în septembrie 2010, administrator al Fondului Proprietatea.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.